Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani pentru spitale, din fondul de rezervă al CNAS

Publicat in Impact in Gorj, luni 11 noiembrie 2013 ·

Finalul lui 2013 vine cu aşteptări pentru Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Gorj. Rectificarea guvernamentală care ar urma să aloce sume suplimentare, pe de o parte, dar şi deblocarea fondului de rezervă al Casei Naţionale sunt necesare pentru ca instituţia să plătească datoriile la farmacii şi spitale.

La 8,3 milioane de lei se ridică media plăţilor făcute de CJAS către spitale anul acesta, dar din fondul de rezervă suma se preconizează să fie mai mică, spune directorul Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Gorj. Chiar şi aşa nu sunt motive de îngrijorare, pentru că se găsesc soluţii pentru plata nu doar a salariilor, ci şi a utilităţilor din spitale. „În medie, plăţi pentru spitale am avut la 8,3 milioane de lei, dar după calculele noastre rezerva pe care o aşteptăm se ridică la 8 milioane, diferenţa care nu este foarte mare, sperăm să nu pună spitalele în dificultate. Totuşi, faţă de ce ştiam înainte, spitalele vor avea achitate integral salariile, toate utilităţile şi o parte din restul de cheltuieli, adică 95%”, a declarat Daniel Bondoc, directorul CJAS Gorj. Din fondul de rezervă, Casa va putea face către farmacii plăţile aferente perioadei octombrie-decembrie, dar eşalonat, astfel că luna decembrie va fi achitată în ianuarie. Bugetul CJAS alocat în acest an pentru decontarea medicamentelor gratuite şi compensate a fost de peste 56 de milioane de lei, dar în acelaşi timp Casa a plătit şi în plus faţă de aceste facturi, 14 milioane de lei, fiind vorba de datorii acumulate în perioada 2009-2010. Sumele au fost acordate la rectificarea din iulie 2013. Deocamdată nu se ştie când va fi următoarea rectificare şi nici dacă spitalele vor primi sume suplimentare, dar se mizează pe fondul de rezervă.

Finalul lui 2013 vine cu aşteptări pentru Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Gorj. Rectificarea guvernamentală care ar urma să aloce sume s

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum 53 minute
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Accident grav pe autostrada A3. Un bărbat şi-a pierdut viaţa

Mediafax acum 21 minute
Accidentul s-a produs în zona kilometrului 30. Pompierii au găsit la locul accidentului un camion şi un autoturism avariate. În maşină se afla un bărbat care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani,

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 2 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 4 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Miniştrii de Finanţe din G7 vizează un acord de principiu cu privire la folosirea veniturilor generate de activele ruse blocate

News.ro acum o ora
Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, urmează să pun ă sâmbătă bazele unui acord de principiu asupra folosirii veniturilor generate de activele ruse blocate în vederea ajutării Kievului, însă decizia finală urmează să fie luată la summitul

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°