Nu este Traian Băsescu, chiar dacă preşedintele continuă să atace politica economică a guvernului şi pe şeful acestuia. Nu este nici Vasile Blaga, liderul singurului partid de opoziţie, care cheamă parlamentarii „responsabili” să nu voteze bugetul. Nu este nici măcar Crin Antonescu, chiar dacă a intrat, de la o vreme, în rolul personajului „bun”, care salvează lumea de la potopul fiscal, revărsat de premier. Adevăratul duşman al lui Victor Ponta este el însuşi. Cu fiecare vorbă pe care o spune, îşi mai bate un cui în talpă. Iar actualul prim-ministru vorbeşte prea mult.

Lungul său discurs rostit sâmbătă, la Sala Palatului, umplută până la refuz cu aleşi şi lideri locali ai PSD, este ancorat într-o realitate paralelă. În această dimensiune, România merge într-o direcţie bună, oamenii sunt mulţumiţi şi recunoştiinţa lor faţă de alianţa la putere se vede în sondajele de opinie, unde – a repetat prim-ministrul – „USL nu a pierdut niciun procent”. Cufundat în această proiecţie trandafirie, în care pare să creadă sincer, Victor Ponta a ţinut o cuvântare triumfală cu mesajul narcisist „Eu sunt marele conducător al celui mai competent guvern şi al celui mai puternic partid”.

Egoul actualului premier a fost dintotdeauna supradimensionat, însă de data aceasta, a dat pe de lături, domnul Ponta plasându-se deasupra partidului şi statului, de unde (mai abitir decât Băsescu-Zeus de acum câţiva ani) le cere supuşilor să nu-l dezamăgească şi adversarilor să se teamă. PSD a primit sarcina să câştige europarlamentarele: „Dacă, pe 25 mai, PSD va fi pe primul loc în toate judeţele, atunci îmi veţi confirma mie, aliaţilor şi adversarilor noştri că PSD este acel partid puternic de care ne place să vorbim”. Justiţia trebuie să răspundă şi ea obsesiilor dlui Ponta: „Nu-mi doresc decât un singur lucru - să avem o justiţie independentă, care să-i pedepsească pe toţi cei care