Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi suceveni, cercetaţi pentru că au încasat pensii cu ajutorul unor acte false

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 11 noiembrie 2013 ·

Doi suceveni sunt somaţi să restituie pensiile pe care le-au încasat, după ce poliţiştii au ajuns la concluzia că au depus la dosarul de pensionare acte fictive din care rezulta că au fost angajaţi ai Şantierului de Construcţii Rădăuţi. În total, Anton Maliţchi, de 72 de ani, şi Ilie Tcaci, de 59 de ani, ambii din Cacica, sunt suspectaţi că au încasat ilegal peste 100.000 de lei.

Împotriva celor doi bărbaţi s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, iar acum poliţiştii încearcă să afle cine a falsificat actele de angajare ale lui Anton Maliţchi şi ale lui Ilie Tcaci pentru ca aceştia să poată primi pensii.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Anton Maliţchi a depus la Casa Judeţeană de Pensii un document din care rezultă că a fost angajat al Şantierului de Construcţii Rădăuţi în perioada 15 martie 1966 – 31 octombrie 1991. Cu acest act, bărbatul s-a prezentat la Casa Judeţeană de Pensii Suceava în cursul anului 1998, iar de atunci şi până în 2013 a încasa 64.777 de lei.

În celălalt caz, Ilie Tcaci a fost „angajat” al Societăţii de Construcţii Rădăuţi în perioada 21 iunie 1977 – 31 octombrie 1995. Ca şi în celălalt caz, în august 2005 bărbatul şi-a depus dosarul la Casa Judeţeană de Pensii şi ulterior, până în 2013, a încasat 45.279 de lei.

„Cele două persoane au indus şi menţinut în eroare o autoritate publică din județ, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că ar fi fost angajaţi ai unui șantier de construcţii din municipiul Rădăuţi, cu toate că, în realitate, nu au fost angajaţi şi nu au lucrat niciodată pentru această unitate economică”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.

Doi suceveni sunt somaţi să restituie pensiile pe care le-au încasat, după ce poliţiştii au ajuns la concluzia că au d

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 13 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 11 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Ministrul Mediului semnează Memorandum-ul pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov

Mediafax acum 34 minute
În contextul poluării dramatice din Bucureşti şi al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice, reunite într-un demers apolitic sub umbrela Platformei Civice

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°