de Ana Maria MĂTUŞOIU
11 noiembrie 2013 23:16
4 vizualizari
A-A+
Oameni simpli, dar cu talent şi îndemânare să facă orice–şi propun, privelişti pitoreşti, biserici ce încă aşteaptă vizitatori. Şi un sat vechi în care mai locuiesc doar 14 persoane. Le–am întâlnit pe toate în comuna Bruiu, un loc despre care, înainte de a pleca la drum, n–am ştiut multe. Dar l–am descoperit de îndată ce am ajuns acolo.
Am sosit în Bruiu după mai mult de o oră de mers cu maşina. Am lăsat în urmă Sibiul pentru o zi, aşa că
ne-am văzut călători prin |ara Oltului, pe unde am admirat toate câte ni s-au ivit în cale: colinele înclinate, păşunile, ciurdele de bovine, turmele de oi şi vreun hotel sau o pensiune cocoţate în vârf de deal. Era sfârşit de octombrie când am ajuns în Bruiu, iar acolo soarele înc[lzea ca-n primăvară. Prima oprire am făcut-o în centrul satului, acolo unde am admirat biserica evanghelică şi pe cea ortodoxă, am văzut şcoala, primăria şi vreo două magazine la care oamenii au acces. Tot acolo l-am întâlnit pe Emil Gherghel, un localnic care s-a angajat să ne fie îndrumător pe tot parcursul excursiei.
Uitat de lume. Dar binecuvântat de natură
De ajungi în Bruiu, e musai să mergi în “satul fără oameni”, aşa cum mai este cunoscut Gherdealul. Doar patru kilometri trebuie să parcurgem ca să ajungem acolo, dar, mai întâi, în timp ce urcăm pe un drum îngust, marcat ici-colo de câţiva bolovani, mai facem un popas. "În localitate, unul dintre obiceiurile anuale este un bal de vânătoare. Mergem la vânătoare, apoi ne strângem la căbănuţa aceasta", spune Emil Gherghel. Ascunsă între copaci, dar nu într-atât încât să n-o observi, „cabana” de lemn găzduieşte de câteva ori pe an oameni care caută să se relaxeze vânând. De aici pornim spre Gherdeal. Drumul este pustiu, aşa că sperăm că odată ajunşi în sat, vom