Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect interesant de cicloturism în Iaşi finanţat de Petrom

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 11 noiembrie 2013 ·

O ieşeancă a reuşit să câştige o finanţare de 5.000 de euro din partea Petrom pentru un proiect înscris în competiţia „Ţara lui Andrei”. Ioana Popa a propus un program de dezvoltare a cicloturismului în zona Moldovei, pentru a promova pădurile dacice, oaze cu specii rare de păsări, lăcaşuri de cult autentice, printre care o ctitorie a lui Ştefan cel Mare şi trei conace. În urma voturilor publicului şi a punctajului acordat de un juriu, proiectul „Cicloturismul ca soluţie” s-a numărat printre cele 11 idei câştigătoare. În total, în competiţie au fost înscrise 234 de idei: 133 din domeniul educaţiei, 57 pentru dezvoltare comunitară şi 44 pe mediu.

„Mă simt cetăţean în Ţara lui Andrei de mult timp şi mă bucur că în România iniţiativele legate de mediu, dezvoltare şi educaţie sunt susţinute. Tot ce trebuie este să vii cu ideea şi să demonstrezi că este cu adevărat importantă pentru comunitatea ta, că ajută, oferă soluţii. Mi-aş dori ca la concursurile de proiecte să fie depuse cât mai multe iniţiative, ca mărturie că în ţara noastră sunt cu adevărat oameni cărora le pasă”, punctează Ioana Popa.

Proiectul ei de cicloturism presupune crearea unor trasee tematice în 13 comune din judeţele Iaşi (Aroneanu, Golăieşti, Ungheni, Ţuţora, Prisăcani, Comarna, Costuleni, Ciorteşti şi Dobrovăţ) şi Vaslui, membre ale Grupului de Acţiune Locală „Ştefan cel Mare”.

„Promovarea turismului lent în comunităţile rurale ar putea conduce la stimularea economiei locale prin apelarea la serviciile localnicilor pentru masă, cazare, diverse activităţi tradiţionale”, se arată în proiect.

Astfel, un ghid cicloturistic accesibil online ar urma să cuprindă traseele posibile, datele tehnice, obiectivele turistice, posibilităţile de masă şi cazare, contacte ale localnicilor. Pe lângă diversificarea ofertelor de petrecere a timpului liber în zona Moldovei şi participarea la dezvo

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 5 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 42 minute
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 9 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 7 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 13 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°