Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stelea: Absenţa lui Chiricheş este foarte mare, mi-ar fi plăcut acum să fie Tamaş la naţională

Publicat in Mediafax, luni 11 noiembrie 2013 · ·

Antrenorul selecţionatei de tineret a României, Bogdan Stelea, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că absenţa fundaşului Vlad Chiricheş din prima reprezentativă este importantă şi a precizat că în aceste condiţii i-ar fi plăcut să îl vadă la naţională pe Gabriel Tamaş.

"Este o absenţă foarte mare (n.r. - cea a lui Chiricheş). Dacă are fractură de piramidă nazală va fi foarte greu să joace chiar şi în meciul retur. Când îţi dispare din lot un astfel de jucător e foarte dificil, normal, în primul rând din punct de vedere defensiv. Cel care o să joace în locul lui va avea o misiune foarte dificilă. Cu tot respectul o spun, mie unul acum mi-ar fi plăcut să fie Tamaş la echipa naţională. Şi pe Mutu mi l-aş fi dorit, dar aşa cum era acum şapte ani sau cinci ani", a spus Stelea.

Bogdan Stelea a precizat că barajul cu Grecia este "o dublă de care pe care". "Meciurile cu Grecia ne reprezintă pe toţi ca naţiune, ştim ce înseamnă o astfel de dublă. Ne pierduserăm speranţele după înfrângerea cu Turcia, de acasă, însă am reuşit să ne calificăm la baraj şi ca moral asta ne ajută foarte mult. E o dublă de care pe care, trebuie să fii inteligent, pragmatic şi foarte montat. O astfel de calificare se poate obţine în ultimul minut şi chiar la 11 metri. E un lucru extraoprdinar să participi la CM, pentru noi a fost o perioadă în care era ceva firesc. Dar când aceste calificări au dispărut, ne-am dat seama cât de important e să joci acolo", a adăugat tehnicianul.

Stelea consideră că performanţele "generaţiei de aur" nu se pot repeta, deoarece aria de selecţie este acum foarte mică: "Teoretic nu se poate să se repete acele performanţe, pentru că acum aria de selecţie este foarte foarte mică. În plus, atunci jucătorii de la echipa naţională evoluau la cluburi mari din străinătate în proporţie de 90 la sută, ceea ce acum nu se mai întâmplă".

Internaţi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 37 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 5 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°