Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul val de taxe crează revoltă în mediul de afaceri

Publicat in Puterea, luni 11 noiembrie 2013 ·

Mediul de afaceri reacţionează dur după anunţurile guvernanţilor privind introducerea noilor taxe şi impozite. Nici o organizaţie profesională, grup de lobby sau agenţie independentă nu susţine măsurile Executivului, toate atacând modul în care aceste taxări au fost introduse, în detrimentul altor metode de atragere a banilor la bugetul de stat. De asemenea, experţii arată că această creştere a taxării va pune o povară foarte mare şi nejustificată pe omul de rând.

În încercarea de a scăpa de creşterea accizei la carburanţi, tot mai mulţi transportatori vor încerca să alimenteze în străinătate, a declarat pentru PUTEREA consultantul în transporturi, Augustin Hagiu. “Este foarte greu ca piaţa să absoarbă aceste creşteri. Un astfel de proces în general durează între şase luni şi doi ani. Cei care fac transport internaţional vor încerca să alimenteze mai mult în afara ţării, de unde ar putea recupera TVA-ul şi accizele. Pentru firmele mai mici, acestea probabil vor încerca să alimenteze din surse de pe piaţa neagră, sau cea gri. Nu de alta, dar ritmul insolvenţelor în zona companiilor de transport este foarte ridicat deja. Nu e în regulă nimic din ce se întâmplă acum. Piaţa a primit o lovitură foarte puternică, chiar atunci când se aştepta la o relaxare a preţurilor la pompă. Se vor pierde foarte mulţi bani, pentru că vor fi contractate firme din exterior”, a declarat Hagiu.

UNTRR: Introducerea unei noi accize, total nepotrivită

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) trage un semnal de alarmă pentru stoparea majorării preţurilor, fenomen ce dirijează inevitabil, prin componenta de transport, creşterea preţurilor finale ale tuturor produselor şi serviciilor. „Considerăm că prevederea introducerii unei accize de 7 eurocenţi la litrul de carburant este total nepotrivită în acest moment şi dorim să menţionăm că aceasta reprezint

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Cel puțin nouă persoane au murit într-o explozie la o benzinărie în regiunea Daghestan din Rusia

Adevarul acum o ora
Explozia unei benzinării în republica rusă Daghestan, în Caucaz, a făcut vineri cel puţin nouă morţi şi 10 răniţi, a anunţat Ministerul Rus pentru Situaţii de Urgenţă

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 36 minute
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 6 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum o ora
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 5 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 6 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Vremea

București
acum

21°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

18°
vin.

19°/23°
sâm.

18°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

19°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°