Jaful din pădurile Sucevei continuă, iar fiecare acţiune organizată de poliţişti şi silvicultori nu face altceva decât să scoată în evidenţă proporţiile furtului de masă lemnoasă.
În decurs de numai o săptămână, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialişti silvici din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Suceava au descoperit un noian de nereguli. Urmarea a fost aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, confiscarea de material lemnos care era transportat fără documente şi deschiderea unor dosare penale. Oamenii legii au constatat şase infracţiuni în domeniul silvic, iar în zilele în care s-a derulat controlul au aplicat 315 amenzi, în valoare totală de 119.190 de lei. De asemenea, cu ocazia acestor acţiuni s-a dispus confiscarea a peste 100 mc de material lemnos, în valoare totală de aproape 20.000 de lei.
Un exemplu este al unui bărbat din comuna Slatina, care transporta 28,80 mc de material lemnos de esenţă moale. Ionel N. a fost oprit de poliţişti pe raza comunei Cârlibaba, ocazie cu care s-a constatat că nu are nici un act de provenienţă pentru marfă. Lemnul a fost confiscat, iar şoferul a primit o amendă de 4.000 de lei.
Din paleta infracţiunilor la regimul silvic nu lipsesc nici furturile. Un astfel de caz s-a înregistrat la Iacobeni, unde Liviu Ţ. a tăiat 30 de arbori de pe terenul unui alt localnici, Petru V. 19 dintre arbori erau marcaţi în vederea tăierii, iar ceilalţi 11 nu aveau nici un semn care să permită această operaţiune. Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru furt şi tăiere fără drept de arbori.
Jaful din pădurile Sucevei continuă, iar fiecare acţiune organizată de poliţişti şi silvicultori nu face altceva decât să scoată în evidenţă proporţiile furtului de masă lemnoasă.
În decurs de numai o săptămână, poliţiştii Biroului de Combater