Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Mircea Grosaru: Nu am fost înştiinţat de ANI, voi vorbi după ce primesc adresă

Publicat in Romania TV, luni 11 noiembrie 2013 ·

Deputatul Mircea Grosaru a declarat luni că "nu a primit nimic" de la ANI prin care să fie anunţat că s-a aflat în conflict de interese prin angajarea soţiei sale la biroul parlamentar din Botoşani, în perioada 2008-2011, informează Mediafax.

"Nu am primit absolut nimic (de la ANI - n.r.). Nu ştiu, nu am primit nimic, după ce primesc adresă voi vorbi", a spus Grosaru.

ANI a solicitat Parchetului instanţei supreme să îi cerceteze pe deputaţii Niculae Mircovici, Adrian Merka, Mircea Grosaru şi pe fostul deputat Luminiţa Iordache pentru conflict de interese, întrucât şi-au angajat membri ai familiilor la birourile lor parlamentar, în mandatul 2008-2012.

În cazul lui Mircea Grosaru, deputat din partea Asociaţiei Italienilor din România, ANI a constatat că a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă prin care soţia sa a fost angajată în perioada 15 decembrie 2008 - 1 februarie 2011 în funcţia de consilier în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 7, Botoşani, aceasta realizând astfel un venit net în sumă totală de de 66.745 de lei.

ANI a precizat că cei patru deputaţi au fost informaţi despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare. Niculae Mircovici nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

VEZI SI:

ANI: Trei parlamentari de la minorităţi şi un fost deputat PSD şi-au angajat rudele la birourile parlamentare

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 4 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 2 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 8 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum o ora
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 5 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 7 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°