Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cafeneaua Coanei Europa (I): Fosta Republică Sovietică Moldovenească în Uniunea Europeană

Publicat in Adevarul, luni 11 noiembrie 2013 ·

La Radio Erevan exista obiceiul să se pună întrebarea : ”Cu cine se învecinează Uniunea Sovietică”? Răspunsul era: cu cine vrea. Cu cine se învecinează Coana Europa (Comunitatea Europeană, devenită după 1992 Uniunea Europeană), s-ar întreba cei de la Radio Bruxelles? Un posibil răspuns nu poate fi dat acum. Nu pot să-i spun Republica Moldova. Nişte ani petrecuţi pe băncile şcolii, prin sălile de lectură ale bibliotecilor şi nopţi îndelungate la masa de lucru mă fac să-mi pierd vocea când pronunţ această aberaţie geopolitică numită Republica Moldova, copilul nelegitim adoptat de Ion Iliescu în 1991. La fel li se încurcă limba şi grecilor, care o ţin sus şi tare că Macedonia e doar o parte a Greciei, iar ceea ce numesc unii Republica Macedonia este de fapt Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Mulţi visează că Moldova de peste Prut se va uni cu România, dacă aceasta intră în Uniunea Europeană. Coana Europa are, pentru noi muritorii două politici, una de extindere, una de vecinătate. Tot Coana Europa îşi aduce aminte de prin tinereţile ei de un tânăr haiduc georgian, Iosif ”Koba” Djugasvili, cel ce avea să devină Mareşalul Stalin. Moştenirea lui Stalin a fost enclavizarea spaţiului sovietic. Popoarele Uniunii au fost împărţite de el, care fusese Comisar al Poporului pentru Naţionalităţi, astfel că, în eventualitatea că URSS dispărea, republicile să se războiască până când vor asculta de Maica Rusia, o rudă mai îndepărtată a Coanei Europa. Sora Basarabia, răpită de ”cumnatul” URSS prin 1940, fără cununie şi fără focuri de armă a fost cadorisită de Hitler cu Transinistria, o fâşie de dinolo de Nistru, după ce flăcăii lui Antonescu au trecut Prutul sperând că frumoasa se va întoarce acasă. Cât de naiv a fost Antonescu, reiese din planurile lui Rosenberg, eminenţa cenuşie a nazismului ca ideologie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu momentul exploziei de la magazinul Dedeman din Botoșani. În ce stare se află cele 15 victime VIDEO

Ziare.com acum 29 minute
Au apărut primele imagini din momentul exploziei de la magazinul Dedeman din Botoșani. Explozia a fost filmată cu două camere diferite, care arată mărimea deflagrației, arată g4media.ro. 15 persoane au suferit arsuri în urma exploziei, iar 4 dintre

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 2 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum o ora
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum o ora
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

O femeie și-a spălat covoarele în cea mai nouă arteziană din Arad. Ea a fost amendată de poliție

HotNews acum 24 minute
O femeie a fost prinsă vineri de poliţiştii locali din Arad, în momentul în care îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public, potri

Horoscop 8 iunie 2024. LEII au o zi dificilă

Gandul acum 30 minute
Unele relații par să vină cu capcane încorporate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de sâmbătă, 8 iunie 2024. Berbec Este ca și cum trebuie să faci totul în același timp acum. Ceea ce ai nevoie cu adevărat este o pereche de mâini în plus și câ

Financial Times: Comisia Europeană va recomanda „în această lună” începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

G4Media acum 3 ore
Comisia Europeană ar urma să recomande în „această lună” începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova, relatează Sky News. Acest lucru face parte dintr-o încercare de a semnala sprijinul pentru Kiev înainte ca Ungaria să p

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum 2 ore
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 3 ore
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

[P] Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul și șansa de a-și decide propriul destin. Duminică, votați cu inima!

HotNews acum 38 minute
Dragi români, Nicolae CiucăFoto: PNL Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie și respect - pentru țara noastră și pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în fața unei de

Vremea

București
acum

33°
vin.

20°/33°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°