Orăşenii au beneficiat atunci de o apă de izvor extrem de ieftină, după mai bine de 25 de ani de studii şi proiecte pentru captarea ei.

La ora actuală, foarte puţine mai sunt locurile din Focşani care să ne amintească de trecutul său, de oraş care promitea mult, din toate punctele de vedere, la sfârşitul secolului XIX.

Unul dintre aceste locuri este vechea cişmea amplasată în faţa Muzeului de Istorie Vrancea, o construcţie aparte, funcţională pe vremuri, care „s-a încăpăţânat” să reziste timpurilor.

Povestea ei e strâns legată de istoria alimentării cu apă a oraşului.

„În vremurile de demult, locuitorii oraşului nostru au folosit apa din fântâni, care, din cauză că pânza freatică era aproape, ofereau o apă sărată şi sălcie. În anul 1697, bogatul domn Constantin Brâncoveanu, ascultând de rugăminţile localnicilor, a adus apă în partea muntenească de oraş de la o depărtare de două ceasuri, probabil de la Faraoane. La capătul acestei conducte a fost instalată prima cişmea de apă care avea rolul de a aproviziona cu apă bună atât pe focşănenii munteni, dar şi pe cei moldoveni. Cişmeaua era instalată în zona străzii Coteşti de azi, care, pe vremuri era numită strada Cap Bun. Dar pentru că numărul celor care se deserveau de apa oferită de cişmea devenea din ce în ce mai mare, ceva mai târziu s-au mai instalat alte câteva cişmele, una în Piaţa Unirii de azi, alta în faţa Capelei Militare, una pe strada Brăilei, alta pe strada Vâlcele şi încă cinci cişmele montate în anii următori”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Astfel, în partea moldovenească a oraşului a fost trasă prima sursă de apă în anii 1804-1806, la iniţiativa domnitorului Alexandru Moruzi, care a dispus construirea unei conducte care să aducă apă de la Pituloasa (Pituluşa de la Broşteni). La capătul ei au fost montate cişmele î