Două dosare de furt de bani şi bunuri din casetele de valori închiriate la trei unităţi bancare au fost preluate de Parchetul instanţei supreme de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti şi Parchetul Judecătoriei Piteşti, se arată într-un comunicat de presă.
"Considerentele care au stat la baza preluării au vizat complexitatea cauzei, dată de faptul că infracţiunile au fost săvârşite pe raza a două judeţe, coroborată cu prejudiciul ce depăşeşte suma de 2.500.000 euro, impactul mediatic al cauzei, precum şi soluţionarea cu celeritate a acesteia", a precizat Parchetul instanţei supreme.
Citeşte şi: Cine răspunde de conţinutul unei casete de valori?
Cauza a fost înregistrată la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul instanţei supreme, urmând să fie făcute cercetări pentru infracţiunea de furt calificat.
12 reclamaţii au fost depuse până la 31 octombrie, la Poliţia Argeş, privind dispariţia unor sume de bani şi a unor bijuterii din casete de valori închiriate la unităţi bancare.

12 reclam