Imaginea de acum a arenei de fotbal din strada Primăverii, aproape pustie la meciurile „marinarilor”, contrastează evident cu vacarmul şi cu aglomeraţia care domneau în tribune cu zeci de ani în urmă

S-au dus vremurile când stadionul „Farul” dădea în clocot meci de meci. În tribune nu aveai unde să arunci un ac, iar arena se umplea cu ore bune înainte de fluierul de start. Indiferent de anotimp, de vremea de afară, de echipa cu care juca Farul sau de divizia în care activa, stadionul era plin. Este adevărat, în acei ani fotbalul era cam unica distracţie, nu ca acum, dar spectatorii aveau şi ce vedea pe gazon.

„Înainte de Revoluţie, stadionul se umplea la fiecare meci. Era o atmosferă foarte plăcută, nu ca acum, când vin 200 - 300 de inşi şi stau pâlcuri - pâlcuri, răzleţiţi prin tribune. Pe atunci, Farul avea şi fotbalişti, nu jucători de fotbal. Cu zeci de ani în urmă, meciurile erau o sărbătoare. Îmi aduc aminte de o partidă din sezonul 1987/1988, când FC Constanţa (cum se numea Farul) a promovat, câştigând seria de Divizia B. Băieţii au jucat la Constanţa cu FCM Progresul Brăila, într-o duminică, de la ora 11.00. Porţile s-au deschis la ora 07.00, iar la ora 09.00 stadionul se umpluse. Am câştigat cu 1-0. Ultimul meci a fost la Iaşi. Am făcut 1-1 (gol Zahiu, la o centrare a lui Cămui).

În parcul Copoului au fost câteva autocare bune de spectatori de la malul mării. S-a umplut Iaşiul de constănţeni. Înainte de partidele de la Constanţa, spectatorii mâncau mici şi beau bere, care se comercializau în parcul din faţa tribunei oficiale de acum. În orele de până la startul partidei, oamenii îşi omorau timpul în tribune jucând table. În campionatul 1977/1978, în care Farul a retrogradat în eşalonul secund, a fost un meci cu FC Argeş la Constanţa, de care îmi aduc aminte că stăteam în tribune ca sardelele. Am pierdut atunci cu 1-2.