Grădiniţa Heidi, singura grădiniţă germană din Sebeş, participă, an de an, alături de clasele secţiei germane, ciclulul primar şi gimnazial de la Şcoala Gimnazială nr. 2, la Sărbătoarea Lanternelor din 11 noiembrie, de Sântul Martin.
În fiecare an, la începutul lunii noiembrie, copii de la Grădiniţa Heidi confecţionează cu bucurie lanternele pentru Sărbătoarea Lanternelor (Lanternenfest), îndrumaţi de educatoarele lor, Monica Popa, Anca Dahinten-Pavel, Laura Stanciu şi Diana Rus.
În 11 noiembrie, copii au fost la biserica evanghelică, unde preotul a prezentat povestea Sfântului Martin, care şi-a impărţit mantaua cu un om sărac îngheţat de frig.
Apoi copiii şi elevi s-au încolonat în curtea bisericii, cu lanternele aprinse, cântând cântece specifice sărbătorii şi conduşi de preot au mers la casa parohială. Aici au fost aşteptaţi un foc de tabără, au primit ceai cald şi un covrig care a fost împărţit cu un coleg.
„Sperăm ca şi ei să înţeleagă gestul Sfântului Martin, care a rămas în conştiinţa lumii ca prefigurând bunătatea şi iubirea de semeni, pe care ar trebui să le găsim în noi toţi. Ei îl venerează astfel pe Sf. Martin, cel care şi-a dat haina de pe el, pentru a salva un cerşetor ce era îngheţat de frig”, au precizat reprezentanţii Grădiniţei Heidi. S-ar putea sa iti placa si: Sărbătoarea lampioanelor la Petreşti Sărbătoarea Recoltei la Grădiniţa cu Program Normal Vinerea Preşcolarii din Sebeş au participat la Concursul „Micii pietoni” FESTIVALUL COPIILOR LA GRĂDINIŢA NR. 12: Vreau să cresc mare şi sănătos, ediţia a V-a
Grădiniţa Heidi, singura grădiniţă germană din Sebeş, participă, an de an, alături de clasele secţiei germane, ciclulul primar şi gimnazial de la Şcoala Gimnazială nr. 2, la Sărbătoarea Lanternelor din 11 noiembrie, de Sântul Martin.
În fiecare an, la începutul lunii noiembrie, copii de la Grădiniţa Heidi con