de Ovidiu BOICA
ovidiuboica@tribuna.ro
12 noiembrie 2013 22:04
4 vizualizari
A-A+
Echipa din Mediaş a pierdut din nou în campionat, de data aceasta în faţa fostei formaţii a lui Marcel Ţenter, "U" Mobitelco.
Dacă, în FIBA Eurochallenge, a debutat cu dreptul, învingând în deplasare pe BC Kiev, în campionat Gaz Metan e (aproape) un dezastru. Nu neapărat din punct de vedere al jocului afişat, ci al rezultatelor. În 7 etape, medieşenii au adunat doar două victorii. Printre eşecuri se numără şi cel de sâmbătă seara, de la Cluj, în faţa fostei echipe a lui Marcel Ţenter, tehnicianul de pe banca Mediaşului.
Cu excepţia debutului jocului, când medieşenii au avut 4-2 şi 7-6, gazdele s-au aflat la conducere pe tabela de marcaj în permanenţă. "U" Mobitelco a câştigat primele două sferturi cu 25-19 şi 24-17, astfel că, la jumătatea confruntării, aveau avantaj de 13 puncte (49-36). Medieşenii au recuperat câte ceva în următoarele 10 minute (23-16), iar în sfertul 4 s-au apropiat, la un moment dat, la o jumătate de coş (69-68, min. 34), după care gazdele şi-au luat măsuri, impunându-se în cele din urmă cu 90-81.
Pentru Gaz Metan au marcat Mandache (17 puncte), Shiloh (16), Kemp (14), Tsiaras (9), Koch (9), L. Dumitru (6), Bogavac (5), T. Dumitrescu (3) şi Marojevic (două). Punctele gazdelor au fost reuşite de Silvăşan (19), Hargrove (16), Sparks (15), Kuburovic (15), Cuic (12), Lalovic (6), Baciu (4) şi Medvedj (3).
. de Ovidiu BOICA
ovidiuboica@tribuna.ro
12 noiembrie 2013 22:04
4 vizualizari
A-A+
Echipa din Mediaş a pierdut din nou în campionat, de data aceasta în faţa fostei formaţii a lui Marcel Ţenter, "U" Mobitelco.
Dacă, în FIBA Eurochallenge, a debutat cu dreptul, învingând în deplasare pe BC Kiev, în campionat Gaz Metan e (aproape) un dezastru. Nu neapărat din punct de