Mesajul a fost trimis. Multumesc!

56 de asociații din Roman au datorii la apă

Publicat in Ceahlaul, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Conducerea companiei județene Apa Serv spune că, până la finele lunii octombrie, încasările în Roman au mers mai bine decât în alte perioade. Cu toate acestea, mai există asociații care au datorii și de jumătate de miliard de lei vechi. Pentru acestea, o soluție, dar de moment, este încheierea unor grafice de eșalonare, însemnând obligativitatea achitării facturii curente și a unei părti din datoria mai veche. În momentul acesta nu se pune problema debranșării unor scări de bloc, spune conducerea companiei, dar, în același timp, se reamintește faptul că reprezentanții asociațiilor de proprietari pot face astfel încât să nu rămână fără apă și cei care sunt cu plata la zi. “Din cele 86 de asociații din municipiu, 30 de asociații își achită factura în termenul legal de 45 de zile. Este un lucru remarcabil și apreciem efortul deosebit al reprezentanților acestor asociații. Din păcate, sunt și 14 asociații cu debite restante, din care cu 13 avem programe de eșalonare încheiate pentru a evita sistarea furnizării serviciilor. Menționez că încheierea unui program de eșalonare presupune asumarea unor obligații: de a se achita factura curentă și o rată din debitul restant notificat. În cazul în care programul de eșalonare nu este respectat, debranșarea poate surveni fără vreo notificare prealabilă. De aceea le reamintesc conducerilor asociațiilor să achite la timp facturile și să urmărească graficele. În mare parte, programele de eșalonare s-au respectat, în unele luni s-au apropiat de sumele ce trebuiau recuperate. Nu suntem absurzi, dar dacă nu recuperăm ceea ce am facturat este greu să realizăm continuitatea serviciului. Mai avem de încheiat un singur program de eșalonare cu asociația 43, pe care o așteptăm să semnăm graficul”, a declarat Marcela Tamaș, șef serviciu comercial Apa Serv zona Est. Vina ar fi la asociaţii Conducerea Apa Serv spune că o parte din vină o poartă r

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat, într-un parc acvatic de lângă Detroit

News.ro acum o ora
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seara, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 minute
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum o ora
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum 3 ore
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

Tânără însărcinată, bătută de iubit într-o parcare din Ploiești. Femeia a ajuns la spital

Ziare.com acum 54 minute
Doi jandarmi aflați în timpul liber au intervenit sâmbătă noapte pentru a salva o tânără însărcinată care era bătută de iubit într-o parcare din municipiul Ploieşti. Jandarmii au fost alertați de ţipetele femeii. ”O noapte de sâmbătă, una de timp li

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba afirmă că summitul pentru pace din Elveția reflectă poziţia Kievului

G4Media acum 11 minute
Conform ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba, comunicatul final al summitului pentru pace în Ucraina a luat în considerare poziţia Kievului, transmite Reuters duminică, conform Agerpres. La evenimentul găzduit timp de două zile la Buergens

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Documentele de care avem nevoie pentru a ieși din România cu un minor. Precizările Poliției de Frontieră

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiștii de Frontieră vin cu unele precizări legate de ieşirea din România cu un copil, având în vedere că se apropie vacanţa de vară şi în această perioadă tot mai mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara ţării. În acest an, Poliția d

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum 2 ore
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

15°/30°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°