Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roşia Montană, punct şi de la capăt

Publicat in Romania Libera, marți 12 noiembrie 2013 ·

Comisia specială pentru Roşia Montană a respins proiectul de lege iniţiat de Guvernul Ponta şi a recomandat elaborarea unui cadru legislativ mai larg privind exploatările. Decizia comisiei parlamentare nu echivalează cu încheierea subiectului ci cu declanşarea de negocieri în interiorul USL privind conţinutul legii. De altfel, premierul Victor Ponta a recunoscut, implicit, că PSD nu renunţă la ideea de a da undă verde exploatării. Întrebat ce se întamplă cu proiectul minier de la Roşia Montană, în noile condiţii, Ponta a răspuns: "Pe baza legii cadru, dacă se încadrează, se va face. Dacă nu, nu. Simplu. Dar trebuie făcuta legea cadru".

De altfel, şi reprezentanţii firmei canadiene s-au arătat mulţumiţi de concluziile comisiei parlamentare. “Raportul comisiei este profesionist şi cuprinzător şi ne bucurăm că, după mulţi ani de aşteptare, s-a desfăşurat o analiză serioasă a acestui proiect minier, în toate aspectele sale”, se afirmă într-un comunicat al companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).

“Aşteptăm adoptarea rapidă a cadrului legislativ general, pentru ca dezvoltarea proiectului minier Roşia Montană să poată demara în prima parte a anului 2014, iar impactul economic pozitiv al repornirii mineritului în România să se facă simţit în întreaga economie”, se mai arată în comunicat.

Draftul legii cadru

Pe ce bazează optimisimul firmei canadiene? PSD, partidul cu cei mai mulţi parlamentari, are pregătite o serie de amendamente pentru legea cadru, dar şi pentru alte acte normative. Aprobarea acestora ar putea facilita demararea exploatărilor miniere. Astfel, PSD doreşte reluarea discuţiilor asupra definirii proiectelor miniere de interes deosebit. Social-democraţii consideră că în această categorie ar trebui să se încadreze proiectele prin care se extrag anual cel puţin cinci tone de aur. Or, o singură exploatare se încadrează 100%

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 11 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 8 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 8 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Mai multe grădinițe din Botoșani vor funcționa pe perioada vacanței de vară. Vezi care și programul!

Botosani News acum 14 minute
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani vine în sprijinul părinților din județul Botoșani organizând, în perioada vacanței de vară, activități educative în grădinițe. Cererile pentru participarea copiilor la programul de activități educative, desfășu

În Botoșani, cinci minori de la o FUNDAȚIE RELIGIOASĂ au fost bătuți și puși la muncă forțată

Gandul acum 7 ore
Caz șocant descoperit în Botoșani, într-o fundație baptistă. Timp de doi ani, cinci minori erau forțați să muncească și bătuți. Victimele erau obligate să ia parte la acțiuni religioase. Doi suspecți au fost reținuți, iar alți trei au fost plasați

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 9 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 13 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°