Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vizită regală în județul Tulcea

Publicat in Gazeta de Navodari, marți 12 noiembrie 2013 ·

Prințul Charles ar putea să vină în vizită în județul Tulcea. Autoritățile locale i-au transmis deja o invitație Majestății Sale pentru a vizita Delta Dunării. Se știe că Prințul Charles nu poate sta deloc departe de România sau de Transilvania. Țara noastră a ajuns să-i fie dragă Majestăţii Sale și ori de câte ori are posibilitatea, vine să străbată meleagurile românești. Timp de 15 ani, în fiecare an, Prințul Charles vizitează o parte din teritoriul României. Astfel, autoritățile din județul Tulcea i-au lansat o invitație pentru a vizita Delta Dunarii. „Prietenia cu care onoraţi poporul român ne îndeamnă să vă adresăm invitaţia de a vizita Delta Dunării, cea mai bine conservată zonă umedă din Europa. Delta Dunării face parte din patrimoniul UNESCO din 1992, este a treia din Europa ca mărime şi prima în ceea ce priveşte biodiversitatea. (…) În acelaşi timp, în judeţul Tulcea şi în Delta Dunării trăiesc în armonie reprezentanţi ai cincisprezece etnii, zona fiind cunoscută ca un exemplu de convieţuire etnică“, se arată în scrisoare. “Totul a plecat de la promovarea turismului din zona noastră. Așa cum merge în zona Ardealului și îi place, am zis să îl invităm și poate se îndrăgostește și de zona noatră, de Deltă și de ceea ce are Dobrogea.”, a declarat Horia Teodorescu, președinte CJ Tulcea. Reprezentanții Alteței Sale Regale, au răspuns invitației iar prinţul ar putea ajunge pe meleagurile dobrogene cel mai probabil anul viitor. „Alteţa Sa Regală speră că timpul îi va permite, într-una din călătoriile viitoare, să viziteze Delta Dunării“, se arată în răspunsul primit din partea reprezentanţilor prinţului de Wales. “Am primit răspunsul că nu poate anul acesta datorită calendarului ocupat, urmând să ia în calcul în următorul an o eventuală vizită în județul Tulcea. Eu îmi doresc să îl avem pe Prințul Charles aici la Tulcea, poate și la Constanța.”, a mai spus Horia Teo

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 15 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 30 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 53 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°