Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii vor vărsa statului în plus accize de 500 milioane €

Publicat in Romania Libera, marți 12 noiembrie 2013 ·

Cabinetul Ponta speră că va obţine suplimentar din ultimele taxe şi impozite introduse încă 5 miliarde lei la buget. Banii câştigaţi astfel sunt de 15 ori mai puţini decât cei ce ar putea fi obţinuţi dintr-o eventuală aducere a evaziunii fiscale la media europeană.

Guvernul va încasa anul viitor aproape 5 miliarde lei din noile impozite, schimbarea regimului de impunere pentru întreprinderile mici şi mijlocii, modificarea modului de calcul al accizelor, creşterea salariului minim brut pe economie şi extinderea bazei de calcul a contribuţiilor de sănătate, potrivit Mediafax.

Cei mai mulţi bani vor fi aduşi de accizarea suplimentară a carburanţilor cu 7 eurocenţi pe litru. De aici Cabinetul Ponta speră să câştige în plus 1,8 miliarde lei, în cazul motorinei, şi 810 milioane lei la benzină.

Actualizarea nivelului accizelor cu inflaţia, măsură de altfel contrară directivelor europene care prevăd calculul accizei în monedă naţională în raport cu un curs fix faţă de euro, stabilit la 1 octombrie anul precedent, va aduce şi aceasta 1,1 miliarde lei. Alte măsuri ce vor aduce bani sunt interzicerea practicării vânzărilor cu prime la produsele accizabile tutun şi alcool (246 milioane lei), schimbarea modului de impozitare a IMM-urilor (impozitul forfetar - 49,8 milioane lei), extinderea bazei de calcul a contribuţiilor sociale de sănătate pentru persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor (tot 49,8 milioane lei), introducerea impozitului pe construcţii speciale (488 milioane lei) şi creşterea salariului minim brut pe economie (de la 800 de lei la 900 de lei, în două etape, anume 1 ianuarie şi 1 iulie) cu o impozitare corespunzătoare (344 milioane lei).

Măsurile au fost criticate intens în ultimele zile de asociaţii ale oamenilor de afaceri din România sau internaţionale, dar şi de patronate din diferite domenii, precum transpor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 44 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 54 minute
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 42 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum 2 ore
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 24 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 2 ore
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°