Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Platformă betonată din bani europeni, pentru depozitarea gunoiului de grajd din gospodăriile agricultorilor din Vicovu de Sus

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

O platformă betonată pe care se va depozita gunoiul de grajd provenit de la animalele agricultorilor din Vicovu de Sus este aproape de a se finaliza. Obiectivul este în apropierea frontierei cu Ucraina, iar constructorii au ca termen de finalizare data de 22 noiembrie. Investiţia se realizează printr-un proiect al Ministerului Mediului şi costă ceva mai mult de 500.000 de lei. Marea majoritate a banilor vin de la Uniunea Europeană, în timp ce contribuţia administraţiilor locale şi judeţene este de numai câteva procente.

Platforma betonată de la Vicovu de Sus are 32 de metri lungime, 28 de metri lăţime şi o înălţime de 3 metri, fiind proiectată să depoziteze gunoiul de grajd provenit de la gospodăriile acestei unităţi administrative în baza unor studii care au stat la baza realizării acestei investiţii.

Scopul acestei construcţii este diminuarea cantităţilor de nitraţi şi nitriţi din sol şi îmbunătăţirea calităţii apei din pânza freatică. Potrivit proiectului, gunoiul de grajd va fi depozitat pe platformă, iar materia lichidă se va scurge într-o rigolă, iar de aici va ajunge într-un bazin. Cu ajutorul unei vidanje, care va fi donată Primăriei Vicovu de Sus de către Ministerul Mediului în cadrul acestui proiect alături de alte utilaje, „zeama” va fi preluată şi dusă într-o staţie de epurare, iar după câteva luni gunoiul va fi preluat înapoi de către agricultori şi împrăştiat pe câmp.

În judeţ mai există două astfel de platforme betonate

Platforma betonată pentru depozitarea gunoiului de grajd de la Vicovu de Sus nu este singura din judeţ. Anul trecut au fost date în folosinţă două alte investiţii similare, una la Todireşti şi cealaltă la Frasin.

Vasile Avram, primarul din Todireşti, a arătat că în prezent platforma are un grad de utilizare de sub 50%. „Principala problemă cu care ne-am confruntat a fost aceea de a-i convinge pe oame

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a murit, în Timiș, după ce a băut o soluție de deparazitare pentru oi

Press Alert acum 13 minute
Foto: Arhivă Moarte teribilă pentru un bărbat care lucra la o stână din Timiș, în apropiere de Lugoj. Acesta a murit după ce ar fi băut o soluție care era folosită la deparazitarea ovinelor. Tragedia a avut loc în zona localității Crivobara. „La dat

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 37 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 37 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 36 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum o ora
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°