Liderii USL Timiş s-au întâlnit, în această seară, pentru prima oară de la declanşarea scandalului din coaliţie când primarul Timişoarei şi şeful PNL Timiş, Nicolae Robu, a cerut PSD să-l înlocuiască din funcţia de viceprimar pe Traian Stoia. Între cei doi a urmat un schimb dur de replici, care s-a prelungit până cu câteva ore înainte de întâlnire. Iniţial, locaţia aleasă de Nicolae Robu pentru discuţii a fost Casa Oamenilor de Ştiinţă, singurul care a ajuns aici fiind primarul Lugojului, pesedistul Francisc Boldea. Nu a stat decât câteva minute pentru că a plecat spre Consiliul Judeţean Timiş unde s-a întâlnit cu ceilalţi lideri ai PSD Timiş – preşedintele filialei Titu Bojin, vicepreşedintele PSD pentru vestul ţării, Ion Mocioalcă, preşedintele executiv, Adam Crăciunescu, liderul filialei Timişoara, depuatul Sorin Grindeanu şi secretarul general al organizaţiei judeţene Marcel Mihoc. Aceştia au plecat val vârtej spre noua locaţie stabilită pentru şedinţa USL Timiş – Casa Tineretului. Aici erau deja sosiţi Nicolae Robu, viceprimarul şi şeful PNL Timişoara, Dan Diaconu, vicepreşedintele CJ Timiş, Marian Vasile. Ulterior, după o oră, a sosit şi senatorul PNL Petru Ehegartner. Întâlnirea începută în jurul orei 19,30, continuă. Rămâi pe PRESSALERT.ro pentru a afla toate informaţiile.
Liderii USL Timiş s-au întâlnit, în această seară, pentru prima oară de la declanşarea scandalului din coaliţie când primarul Timişoarei şi şeful PNL Timiş, Nicolae Robu, a cerut PSD să-l înlocuiască din funcţia de viceprimar pe Traian Stoia. Între cei doi a urmat un schimb dur de replici, care s-a prelungit până cu câteva ore înainte de întâlnire. Iniţial, locaţia aleasă de Nicolae Robu pentru discuţii a fost Casa Oamenilor de Ştiinţă, singurul care a ajuns aici fiind primarul Lugojului, pesedistul Francisc Boldea. Nu a stat decât câteva minute pentru că a plecat spre Consiliul