Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E plină de voinţă - a vrut să lupte pentru aur chiar şi accidentată Dragoste la prima vedere pentru o multiplă campioană mondială a Constanţei (galerie foto + video)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Mălina Miliu, de la clubul Karate Dinamic, are doar 17 ani, însă a cucerit o sumedenie de medalii. Rezervele de energie nu i se consumă niciodată când intră în concurs

Tânăra constănţeancă se luptă cu adversarele, dar şi cu recordurile. Este redutabilă în competiţii, iar acasă în curând nu va mai avea unde să-şi etaleze diplomele, medaliile şi cupele. În şase ani de karate, a sărit de 100 de distincţii cucerite şi are tot timpul în faţă pentru a le înmulţi.

Mălina Miliu avea 11 ani când s-a hotărât să vină la karate, urmând exemplul unei colege de şcoală. Ceea ce a văzut în sala unde lucrau sportivii de la Clubul Sportiv Karate Dinamic Constanţa i-a plăcut nespus, iar la primul antrenament a constatat că acest sport i se potriveşte ca o mănuşă. „Karatele mi se păreau ceva nou, foarte interesant. Am rămas impresionată de la prima şedinţă de pregătire. A fost dragoste la prima vedere”, spune tânăra de 17 ani, care este elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Decebal”. Mălina s-a ţinut de treabă, s-a pregătit cu râvnă, iar după un an a avut satisfacţia primei medalii de aur. A fost o cupă la Aiud, iar domnişorica blonduţă s-a impus la kata individual.

Mălina nu le-a înşelat apoi aşteptările celor care au remarcat-o atunci şi i-au prezis un viitor frumos. În şase ani de karate, a cucerit mai multe titluri mondiale şi europene. A urcat parcă la nesfârşit pe podiumurile interne şi internaţionale, însă nu a obosit deloc. Foamea sa de trofee a rămas la fel de mare. „Mălina este o sportivă dăruită cu har pentru karate. Talentului i-a adăugat seriozitate şi muncă din belşug, astfel că a ajuns unde a ajuns. Dovedeşte un echilibru foarte bun între kata şi kumite, chiar dacă la cea de-a doua probă este dezavantajată puţin de fizic, chiar şi la categoria -50 kg (ea având 47 kg)”, spune sensei Gabriel Popescu, preşedintele şi antrenorul princip

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 44 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum o ora
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Cod galben de inundații în mai multe județe. Risc crescut de viituri în vestul țării

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_501475" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, valabilă până joi. Avertizarea Institutul

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum o ora
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum 37 minute
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 3 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°