Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai bătrîni decît grecii!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Am mai explicat din ce motiv Pițurcă s-a grăbit să declare, cînd sorții au hotărît ca România și Grecia să se întîlnească în barajul pentru CM, că “tricolorii” trebuie considerați outsideri. A făcut-o din diplomație, la alibi, pentru a fi acoperit la o adică.

Probabil că orice antrenor ar fi reacționat la fel. Bucurîndu-se că urna l-a scutit de o “dublă” mai grea, cu portughezii, cu croații ori chiar cu ucrainenii, Pițurcă și-a ținut în frîu satisfacția, a domolit-o. Din păcate însă, dacă se va întîmpla, Doamne ferește!, să piardă calificarea, i se va imputa pe un ton răstit că a ratat-o în fața celui mai slab adversar. Va fi scos țap ispășitor.

În eventualitatea că ne-ar fi eliminat portughezii, de pildă, lui Pițurcă i s-ar mai fi găsit unele circumstanțe atenuante, ceva scuze. Nu însă și la un eșec cu elenii, cînd toate oalele se vor sparge în capul lui și va ieși tămbălău. Va fi socotit vinovatul numărul 1 și luat la țintă din orice pozi-ție, iată de ce nu i-a plăcut că “tricolorii” au nimerit peste greci.

Comparînd cele două garnituri, să comentăm variantele din Gazeta de miercuri, formule de start plauzibile, deși neconfirmate oficial. Conform acestora, Santos ar începe la Atena cu Karnezis 26 ani/15 selecții-Torosidis 28/61, Papasthopoulos 25/44, Manolas 22/4, Holebas 29/17-Tziolis 28/44, Katsouranis 34/107-Salpingidis 32/70, Fourtunis 21/12, Samaras 28/68-Mitroglou 25/26, iar Pițurcă ar apela la Lobonț 35/84-Mățel 24/10, Goian 32/57, Gardoș 25/10, Raț 32/92-Bourceanu 28/23, Lazăr 32/28-Torje 23/33, Cociș 30/49, Stancu 26/27-Marica 28/66.

Calculăm și rămînem surprinși, întîi și întîi din pricină că, împotriva prezumțiilor, echipa României e mai bătrînă, cu o medie de vîrstă de 28,6 ani față de numai 27,1 a Greciei! Am fi băgat mîna în foc că lucrurile stau exact invers, convinși că “naționala” lor e mai obosită decît a noastră și uite

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 25 minute
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 2 ore
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Persoanele aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brățară de supraveghere

Ziua Constanta acum 42 minute
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum o ora
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum 26 minute
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

Cincizeci de percheziţii, în judeţele Braşov şi Constanţa şi în Bucureşti, într-un dosar privind decontarea ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni/ E vizată şi activitatea a nouă instituţii publice din Braşov - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cincizeci de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni. Este vizată, de asemenea, a

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°