Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentie, Traian Băsescu, anul ăsta, iarna nu mai e ca vara!

Publicat in Jurnalul, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Scriam cu ceva vreme în urmă despre cutremurul de care se teme cu adevărat Traian Băsescu. Plecam de la avalanşa de ştiri care se vechiculau pe toate canalele noastre media privind un mare cutremur care ar fi urmat să producă în România şi ajungeam la încheierea că singurul cutremur de care se teme Traian Băsescu se numeşte “anul electoral 2014”: alegerile europarlamentare şi, în mod cu totul deosebit, alegerile prezidenţiale.

  Reiau tema, dar într-un alt context, creat de prognozele despre iarna nemaipomenit de friguroasă ce se va abate asupra României. Numai că nu doar despre iarnă şi despre fiorii săi reci se poate vorbi în cazul lui Traian Băsescu. Dosarul combinaţiilor pe care le-au făcut Traian Băsescu şi acoliţii săi pentru ca, după lăsarea sa la vatră, comandatul suprem al desantului terorist împotriva  Interesului Naţional al României să devină “întâiul fermier al ţării”, abia a început să fie devoalat. Urmează noi “surprize-surprize”?

 În cheia propagandistic-triumfalistă a presei arondate (încă) locatarului din dealul Cotrocenilor, subiectele asupra cărora se concentrează cu argumente solide şi cu dovezi beton investigaţiile jurnaliştilor de la Antena 3 şi “Jurnalul Naţional” sunt taxate “calomnii” sau “intoxicare”. Dar cu asemenea calificative nu se răspunde întrebărilor, tot mai multe şi tot mai grave, pe care le naşte derularea investigaţiilor gazetăreşti. Spun (doar) gazetăreşti, fiindcă onor DAN-ul nu şi-a făcut, încă, timp pentru ele şi nici nu dă semne că ar dori să îşi facă.

 Iar, dacă am adus în discuţie termenul “intoxicare”, am făcut-o pentru că, într-adevăr cred că subiectul merită să fie tratat cu toată atenţia. Cu atât mai mult cu cât, într-adevăr, este vorba despre nişte intoxicări: cele care l-au avut ca emiţător şi  beneficiar pe Traian Băsescu însuşi.

 Prima intoxicare a fost imaginea publică p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 42 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 44 minute
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Euro 2024: Steagurile ruseşti, interzise la meciul România-Ucraina

News.ro acum o ora
UEFA a interzis prezenţa steagurilor ruseşti la meciul dintre Ucraina şi România, din grupele Euro 2024, informează presa ucraineană. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Roman Bebekh. Potrivit acestuia, reprezentanţii Federaţiei Ucrainene de Fotbal

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 2 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 4 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum 3 ore
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

Valul de căldură se extinde în România: disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale. Anunţul ANM

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni două coduri galbene în care avertizează că, în mare parte a României, disconfortul termic va fi ridicat, iar nopţile vor fi tropicale. În Capitală, indicele temperatură umezeală se va apropia de pr

Vremea în Dobrogea. Temperaturile vor varia în următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 18 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Vremea va fi caldă, călduroasă în zona continentală, în special în prima săptămână când și disconfortul t

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/28°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°