Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buclucuri la târg și-n alianțe

Publicat in Ceahlaul, joi 14 noiembrie 2013 ·

Că tot se vorghește de rumperea alianției în factori primi, pe cale dă consecință și foncțiile or să se despartă, una câte una, la cei ce or să rămâne la putere. Cum discuțiile deocamdată se fac pă la colțurile rotunde, am aflat prin alunecare că-i vorba să-l schimbe și pe junele prifect de la noi, că deh, majorități gheboase face joc de gleznă, bașca sunt interese ca să mai stea cineva o tură pe fotelul dă prifect că dă bine la sivi. Acuma, noi am dat în bobi să videm care și cum și cu ce, de vreo trei ori și ne-o ieșit cum că un nene deceveu ar fi pă felie să se aburce pă fotoliul de prifect. Cumătru` zice că fostu` prifect, domnu` Archip să înțălege bine ci toată lumea și n-ar zice nu ca să mai steie o tură. Da` până una alta, nu putem băga cozile în ceară că meciurile e grele, la București se moșmondesc tot felul de aliănți și ferească cine trebe, să nu ne mai trezim că vine la noi vreun Agamiță Dandanache rămas fără coledzi. Ce cap o avut ăla sau aia de o inventat aneleurile, că mari buclucuri s-o mai scornit. Nu mai departe în târgu` lui dom` Harpa, merge o dumă cum că apartamenturile astea s-o dat pe ochi estetici și că unii are câte două, alți le-o luat pă falș și tot așa, pe vremea lu` nea Dinu. Că și o seamă de doftori s-o crucit când o scris pă dosare fel de fel de boli grele (pentru oarece punctaj ghebos) și i-o văzut pă protagoniști bătând mingea cu abnegație și golind păharele la dugheni de amar. Acuma, ce-i drept, când e vorba de o pleașcă multă lume devine necăjită și suntem convinși că și comisia care dă cu apartamente în târg are favoriții ei, că doar și ei este oameni. Una peste alta, grupul nemulțămiților este închegat și o trecut la faza a doua a revoltei, acatiste pă invers și scris pă toacă. Dacă trec și la faza a treia cu anonimi semnate, tare mi-e că o să vină invitații la Deneau de dat cu suptsemnatu` pă persoană fizică. Așa că musai tre să

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

Rovinieta poate fi achiziţionată de persoanele fizice şi de pe www.ghiseul.ro

News.ro acum o ora
Persoanele fizice pot achiziţiona, începând de joi, rovinieta şi de pe www.ghiseul.ro, unde plata se face doar cu cardul bancar, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). ”CNAIR informează utilizatorii reţelei de d

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Ploi torențiale urmate de inundații, în România. Zonele care se află sub Cod galben de viituri HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 27 iunie, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri, la 12:00. Atenționarea vizează bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Ne

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum o ora
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Informaţii despre biletele la meciul România – Ţările de Jos

Mediafax acum 23 minute
Astfel, urmează ca în perioada imediat următoare, cei care au cumpărat bilete la cel puţin un meci din cadrul grupelor să primească un email de inştiinţare de la UEFA cu posibilitatea de a cumpăra până la 4 bilete, orice categorie. Ulterior, aceştia

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum 36 minute
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

Trenul IR 1992 Timişoara Nord-Mangalia va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore/ CFR Călători: Principalele cauze sunt avarierea locomotivei după ce a lovit un copac, o defecţiune la un vagon şi lipsa de tensiune, în urma furtunilor

News.ro acum 2 ore
Un tren care circulă între Timişoara Nord şi Mangalia şi care a plecat miercuri va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore. Compania CFR Călători afirmă că această întârziere a fost cauzată de avarierea locomotivei după ce a lovit un

Klaus Iohannis l-a acreditat pe Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia / Genţiana Şerbu, numită ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis l-a acreditat, joi, pe deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia iar pe Genţiana Şerbu, ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei.

Președintele Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 27 iunie 2024, un mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941). Mesajul a fost prezentat de către Constantin Ionescu, Consilier de Stat - Departamentul Se

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°