Disperarea salvatorului nostru naţional, „Unificatorul” (DREPTEI) de a-i vedea rupţi şi destrămaţi! Un scurt recurs la cronica mirobolantă, scrisă, de fapt hăhăită, de actualul Media de Dâmboviţa (vezi „Împreună vom face istorie!”) arată că, de când a scoborât de pe vapor şi s-a avântat în marea politică postdecembristă, dl Băsescu n-a avut alt gând mai măreţ decât acela de a rămâne în istorie drept cel mai tare reformator de pe aceste meleaguri. Prea multă învăţătură şi politologie nu prea avea, că, de, pe vapor n-ai timp de aşa ceva.
Pe dumnealui îl mână instinctul. Şi instinctul îi spunea că aici, în România e o ţară de şmecherit şi nişte prostime de aburit, başca oportunităţi de căpătuit. Ştim prea bine astăzi că dl Băsescu n-a hălăduit el prin politică, aşa, de pomană, ca să moară „sărac şi curat” ca dl Iliescu. Mai o vilă, mai un conac, mai o moşioară că, de, om (politic) e şi dumnealui. Simţea, mirosea dânsul oportunităţile şi privilegiile zorilor noi ce aveau să vină încă de pe când era... acoperit pe la Anvers. Istoricul Marius Oprea a scris câte ceva despre tinereţea revoluţionară a fesenistului cu carnet de membru şi banderolă tricoloră Traian Băsescu.
Mai ştiu şi cum s-a revopsit dumnealui din roşu aprins în portocaliu, cum a învârtit într-o noapte de pe stânga pe dreapta partidul, cum l-a lucrat democratic pe Petre Roman, cum l-a îmbolnăvit subit pe „Dragă Stolo”, cum a ajuns preşedinte de Republică ş.a.m.d. Parcursul acesta halucinant a fost asezonat cu destrămarea „Alianţei DA”, cu căciuleala pe la Grivco, după voturi, cu gonflarea peste măsură a partidului său de suflet, cu duşmănirea de moarte a guvernului Tăriceanu, cu ostilizarea aproape a întregului spectru politic şi partizanatul scandalos pentru PDL, pentru UNPR şi reevaluarea generalului Oprea.
A venit dezastrul de la localele şi parlamentarele din 2102,