> Populaţia plăteşte, pe medie, abia facturile lunii februarie, „de aceea nu cred că un operator privat va accepta o asemenea situaţie” a avertizat administratorul special al Termica, Ovidiu Dumitrescu > „Nu vrem să mai ţinem pe nimeni cu forţa la sistemul centralizat de termoficare, însă cei care rămân trebuie să plătească” a pus în vedere edilul-şef Ion Lungu
„Devine din ce în ce mai fierbinte problema achitării consumurilor” a tras un semnal de alarmă administratorul special al Termica, Ovidiu Dumitrescu, ieri, în cadrul întâlnirii lunare cu preşedinţii şi administratorii de asociaţii de proprietari din municipiul Suceava. Dumitrescu face această intervenţie după ce, în urma analizelor, s-a constatat că doar 28 din cele 110 asociaţii de proprietari sunt cu plata la zi. „Dacă am aplica legislaţia şi contractele în vigoare, doar acestea ar trebui să beneficieze de energie termică. Pe medie, populaţia plăteşte doar facturile de la începutul lunii februarie, deci mai sunt de plătit două luni şi jumătate din iarna trecută. Este un decalaj foarte greu de suportat, aceasta fiind, de altfel, una dintre cauzele pentru care Termica a ajuns cum a ajuns. De aceea nu cred că un operator privat va accepta o asemenea situaţie” a avertizat Dumitrescu.
Luna trecută, de la populaţie s-au încasat circa 1,3 milioane de lei, în condiţiile în care numai factura pentru gazele naturale consumate s-a ridicat la 2 milioane de lei, la care se adaugă încă 700.000 de lei contravaloarea energiei electrice şi apei folosite în producerea agentului termic.
„Cineva trebuie să pună diferenţa şi nu ştim cine” a subliniat administratorul special al Termica. El informează că, în prezent, 54 de scări de bloc nu beneficiază de agent termic pentru încălzire, acestea având de onorat facturi încă din anii 2008, 2009 sau 2010. Administratorul special a făcut apel la şefii de asociaţ