Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gino Iorgulescu, noul şef al LPF. Dragomir: Influenţa politică a fost majoră, dar sunt bucuros că în locul meu las un profesionist

Publicat in Mediafax, joi 14 noiembrie 2013 · ·

Fostul conducător al FC Naţional, Gino Iorgulescu, a fost ales în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), el învingându-l la alegerile de joi pe Dumitru Dragomir, care se afla la conducerea forului din 1996.

Dumitru Dragomir a declarat, joi, după ce a pierdut alegerile pentru postul de preşedinte al LPF, că influenţa politică a fost majoră, dar se bucură că lasă în locul său un om de fotbal şi un profesionist şi a precizat că îi doreşte lui Gino Iorgulescu să rămână în funcţie măcar cât a stat el.

"Gino Iorgulescu a câştigat cu 11-7. A fost şi este un concurent şi un preşedinte meritoriu. Are o activitate fotbalistică de ani de zile, bănuiesc că va avea o activitate măcar cât am stat eu la LPF îi doresc să stea şi el. Las în urma mea o ligă frumoasă, îi las mobila lui Ceauşescu în biroul meu, că tot a fost prieten cu Nicu, îl las din punct de vedere financiar la un nivel extraordinar de mare. Sunt bucuros că în locul meu las un om de fotbal şi un profesionist. Am fost învins şi pe valoarea lui, dar şi pe valoarea politică. Nu am decât să îi doresc succes, să fie sănătos, să ţină liga aşa cum am ţinut-o eu cel puţin din punct de vedere financiar. Influenţa politică a fost majoră, dar ar fi urât să vorbesc de domnul Ponta, de domnul Dragnea", a spus Dragomir, într-o conferinţă de presă.

Fostul conducător al FC Naţional, Gino Iorgulescu, a fost ales în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), el învingându-l la alegerile de joi pe Dumitru Dragomir, care se afla la conducerea forului din 1996. Iorgulescu a primit 11 voturi, iar Dragomir 7.

Dumitru Dragomir era preşedintele LPF din 1996, fiind reales în această funcţie în octombrie 2000, când l-a avut contracandidat tot pe Iorgulescu, în noiembrie 2005 şi în noiembrie 2009.

La alegerile din 2000, Dragomir a primit 11 voturi, iar Gino Iorgulescu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 27 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 51 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°