Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Week-end-ul ne ameninţă cu zăpadă!

Publicat in Ceahlaul, joi 14 noiembrie 2013 ·

Începând de vineri, 15 noiembrie se face frig. Pentru județul Neamț vremea se anunță a fi rece, însă valorile termice vor fi normale pentru această perioadă. În masivul Ceahlău și pe vârful Toaca temperaturile scad chiar și sub zero grade Celsius, iar meteorologii anunță pentru week-endul ce urmează lapoviță și ninsoare. ANMH a făcut public și prognoza pentru cele trei luni de iarnă ce urmează, iar potrivit acestei prognoze regimul termic va fi adecvat perioadei de iarnă, iar cantitățile de precipitații se vor încadra tot în regimul normal, doar în anumite regiuni ale țării acestea putând depăși norma climatologică. * Decembrie: Regimul termic va fi apropiat de cel normal în vestul, sudul şi sud-estul ţării, iar în regiunile nordice, nord-estice şi centrale sunt posibile medii ale temperaturilor mai scăzute decât normele climatologice. Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa peste media climatologica în centrul şi sud-estul ţării şi apropiate de normalul perioadei în celelalte regiuni.

* Ianuarie: Valorile termice vor fi, în general, apropiate de mediile multianuale, iar local în partea de sud şi sud-est a ţării sunt posibile temperaturi peste normele climatologice. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de media climatologică, exceptând regiunile vestice şi centrale, unde sunt posibile valori excedentare. * Februarie: Temperatura aerului va avea valori medii apropiate de normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile lunare de precipitaţii vor putea fi local excedentare în vestul şi nord-vestul ţării şi apropiate de mediile climatologice în celelalte regiuni. (Z.C.H.) Campanie de conștientizare Doamnele de la OFSD Piatra Neamț au ținut să marcheze Ziua Mondială a Diabetului printr-o campanie de conștientizare a populației privind necesitatea monitorizării glicemiei şi prezentării la medic, pentru a reduce riscu

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat, într-un parc acvatic de lângă Detroit

News.ro acum 10 minute
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seara, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Documentele de care avem nevoie pentru a ieși din România cu un minor. Precizările Poliției de Frontieră

Ziare.com acum o ora
Poliţiștii de Frontieră vin cu unele precizări legate de ieşirea din România cu un copil, având în vedere că se apropie vacanţa de vară şi în această perioadă tot mai mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara ţării. În acest an, Poliția d

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum 2 ore
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum o ora
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

Tânără însărcinată bătută de iubit într-o parcare din Ploiești, salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber

G4Media acum 42 minute
O tânără însărcinată care era bătută de iubit într-o parcare din municipiul Ploieşti a fost salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber, ei fiind alertaţi de ţipetele femeii, transmite Agerpres. „O noapte de sâmbătă, una de timp liber pentru Mari

Presa Internațională: Sârbii vor aproba proiectul celei mai mari mine de litiu din Europa

Wall-Street.ro acum 2 ore
Financial Times anunță că Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, îi va permite Rio Tinto, gigant minier anglo-australian, să dezvolte în țara pe care o conduce cea mai mare mină de litiu din Europa, la doi ani după ce autoritățile au anulat proiect

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 3 ore
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 5 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Examenul de Bacalaureat începe luni cu proba orală la Limba şi literatura română

G4Media acum 14 minute
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română – oral, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probe

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°