Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lider liberal: PSD şi PDL s-au aliat la Suceava, au făcut o alianţă pe şmecherie şi pe bani publici

Publicat in Romania TV, joi 14 noiembrie 2013 ·

Liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, acuză PSD că s-a aliat cu PDL în Consiliul Local Suceava şi au făcut "o alianţă pe bani publici", potrivit Mediafax. Alianţa ar fi avut loc după ce aleşii PSD şi PDL au votat pentru ca serviciul de distribuţie a energiei termice să fie preluat de la Termica şi încredinţat altui operator.

Băişanu a spus, joi, într-o conferinţă de presă, că PNL s-a opus transferului serviciului de transport şi distribuţie a energiei termice de la Termica SA către un alt operator întrucât consideră că o asemenea situaţie va determina creşterea facturilor către populaţie, în condiţiile în care reţelele principale şi secundare înregistrează pierderi consistente, apreciate la cinci milioane de lei pe an.

Liderul PNL a explicat că liberalii suceveni au cerut o expertiză externă independentă pentru a fi evaluate stadiul reţelelor, nivelul real al pierderilor şi un program de reabilitare a sistemului.

Totuşi, în Consiliul Local Suceava s-a decis, joi, cu votul consilierilor PSD şi PDL, concesionarea serviciului de transport şi distribuţie către un operator privat care urmează să fie stabilit în urma unei licitaţii.

În aceste condiţii, liderul PNL Suceava a acuzat PSD că s-a aliat cu PDL, partidul care s-a aflat la conducere municipiului în perioada 2008-2012, când Termica SA a fost dusă spre faliment.

"S-a văzut că în Consiliul Local Suceava lucrurile stau altfel decât ne aşteptam. E o altă alianţă pe şmecherie, pe banul public, pe astuparea neregulilor şi a hoţiei, alianţa PSD-PDL, ceea ce ne îngrijorează. Vom regândi raportul alianţei PSD-PNL, nu în mod general, ci punctual", a spus Băişanu.

El consideră că PSD a votat "o măgărie" alături de PDL, "de cei care au băgat Termica în faliment" şi că la Suceava "PSD-PDL funcţionează extraordinar".

Alexandru Băişanu a adăugat că a observat că PDL nu este un p

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum o ora
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum o ora
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 4 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Patru ambarcaţiuni americane, eşuate la pontonul temporar din Fâşia Gaza, anunţă CENTCOM. Niciun militar american nu a fost rănit, iar portul artificial este funcţional. 97 de camioane debarcate într-o săptămână, anunţă ONU

News.ro acum 2 ore
Patru ambarcaţiuni americane folosite la debarcaderul provizoriu al ajutoarelor în Fâşia Gaza au eşuat din cauza unei ”mări agitate”, a anunţat Comandamentul Militar American în Orientul Mijlociu (CENTCOM), relatează AFP. ”Navele s-au desprins de la

Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, de două ori câştigător al PGA Tour, a murit la 30 de ani

Mediafax acum 5 ore
Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, dublu câştigător al PGA Tour, a murit la vârsta de 30 de ani. Jucătorul se retrăsese vineri de la un eveniment din cauza unei afecţiuni medicale, scrie BBC.

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum o ora
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Ciucă: De Ziua Românilor de Pretutindeni, ne gândim la cei care au plecat din ţară, iar acum contribuie la societatea în care s-au stabilit. Diaspora a devenit o voce care are un cuvânt important de spus în orice discuţie despre viitorul României

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, în mesajul transmis de Ziua Românilor de Pretutindeni, că gândurile se îndreaptă spre cei plecaţi din ţară. ”Diaspora a devenit o voce care are un cuvânt important de spus în orice discuţie despr

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°