Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoarea de intenţie, mai rea decât s-a spus

Publicat in Puterea, joi 14 noiembrie 2013 ·

Guvernul Ponta nu a fost în totalitate sincer cu privire la angajamentele luate faţă de FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Potrivit scrisorii de intenţie publicate joi, Executivul îşi asumă unele măsuri economice draconice, de care până acum nu se ştia nimic, dar care vor avea un impact masiv asupra unor sectoare de activitate.

Sistemul bancar, apărat şi de tribunalul special

Guvernul a promis FMI că va găsi soluţii alternative dacă instanţele specializate în judecarea proceselor în care sunt denunţate clauzele abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite, nu vor reuşi să evite ameninţările pentru stabilitatea financiară. „Dacă noua structură instituţională a acestei instanţe specializate nu va avea succes în evitarea riscurilor la adresa stabilităţii financiare, ne vom consulta pe larg cu toate părţile implicate, precum şi cu FMI şi CE, pentru a găsi soluţii alternative”, potrivit scrisorii de intenţie.

Falimentul personal nu va fi legiferat

Nu fi adoptată legislaţia privind falimentul personal şi nici alte propuneri legislative privind recuperarea datoriilor, pe motiv că ar putea fi „subminată” disciplina de plată a ratelor la credite, se arată în scrisoarea de intenţie. „Deoarece conservarea disciplinei de rambursare a creditelor în rândul debitorilor contribuie semnificativ la stabilitatea financiară, vom lua toate măsurile pentru a evita adoptarea unor iniţiative legislative, precum legea insolvenţei personale sau propuneri legate de legea privind recuperarea datoriilor care ar submina disciplina de credit”, se arată în scrisoare. Acest angajament este preluat în mod consecvent în scrisorile suplimentare de intenţie convenite de autorităţi cu instituţiile internaţionale creditoare în ultimii ani.

Noul Cod al insolvenţei, până în 2014

Până la finele lunii decembrie a.c., Guvernul va înainta Parlamentului

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 59 minute
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum o ora
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 2 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Neamţ: 13 persoane, arestate preventiv după ce ar fi vândut droguri unor consumatori din judeţ, inclusiv minori/ Unul dintre suspecţi, cercetat şi pentru viol în formă continuată

News.ro acum 49 minute
Treisprezece persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri, într-un dosar instrumentat de poliţiştii şi procurorii DIICOT Neamţ, după ce ar fi oferit gratuit şi ar fi vândut diferite droguri unor consumatori din judeţ, inclusiv minori

Cristian Mustaţă, BCR: Anul trecut am avut peste 1 mil. de produse achiziţionate prin George 100% digital. Recent am introdus un modul de analiză a cheltuielilor şi doar într-o lună vedem sute de mii de utilizatori care urmăresc evoluţia cheltuielilor, sparte pe diferite categorii

Mediafax acum 46 minute
Anul trecut aplicaţia BCR, George, a avut peste 1 milion de produse achiziţionate 100% digital, în timp ce noua funcţionalitate introdusă recent, un modul de analiză a cheltuielilor, a stârnit interesul a sute de mii de utilizatori într-o lună, a sp

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 3 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°