Europarlamentarul britanic Roger Helmer susţine proiectul Roşia Montană şi este de părere că repornirea mineritului din zonă va oferi noi locuri de muncă pentru români, reducându-se astfel migraţia către alte state europene. Helmer îi critică pe adversarii proiectului de la Roşia Montană care, spune el, "exagerează şi propagă orice poveşti negative" legate de minerit.
Într-o postare pe blogul personal, europarlamentarul Roger Helmer îşi exprimă părerea vizavi de proiectul de la Roşia Montană şi de oponenţii "eco-războinici" ai mineritului.
"Sunt frustrat de eco-războinicii hiperactivi care par hotărâţi să blocheze orice dezvoltare industrială oriunde, fie că este vorba de exploatarea minieră de la Roşia Montană sau de gazele de şist din Sussex. Și, desigur, ca un principiu general, eu sunt pro-industrie, pro-locuri de muncă, pro-creștere și pro-prosperitate atât pentru români, cât și pentru restul europenilor. Dar dacă repornirea minei de aur la Roşia Montană va duce la apariţia de noi locuri de muncă pentru români în România, acest lucru trebuie să aibă un impact pozitiv în reducerea fluxului de migraţie. Guvernul din România se confruntă cu opţiuni politice care ar putea duce ţara pe un curs de prosperitate în cadrul Uniunii Europene sau ar retrograda-o. Pentru a lua cea mai bună decizie, politicienii români trebuie să genereze locuri de muncă pentru românii de acasă, decât să-i forţeze să părăsească ţara pentru a căuta joburi in UE", susţine Helmer.
CITEŞTE ŞI RMGC: Aşteptăm adoptarea cadrului legislativ, pentru ca dezvoltarea proiectului să înceapă în 2014
Europarlamentarul citează un raport emis luna trecută de Institutul Democrației, potrivit căruia "România trebuie să aleagă între două căi politice: una care duce la o economie prosperă construită pe baze durabile de mediu, iar cealaltă, care duce la o Românie izolată în Balcani,