Acesta este unul dintre mesajele-cheie, şi cel mai sugestiv în a arăta amploarea luată de această boală în lume, lansat de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului care se marchează astăzi. El se alătură altor mesaje prin care oamenii sunt avertizaţi că diabetul este o boală „tăcută”, nu doare, dar poate ucide, iar de aceea trebuie prevenită: „Unu din doi oameni nu ştie că are această boală, eşti la risc!”, „Diabetul – cunoaşte complicaţiile lui”, „Diabetul – Nu discriminaţi”.
„În fiecare an, Ziua Mondială a Diabetului se concentrează pe o temă aparte; începând din 2009 şi pentru următorii 4 ani tema este prevenirea diabetului şi educarea cu privire la acesta. Evenimentul are scopul de a oferi o mai bună informare persoanelor care suferă de diabet, de a informa populaţia cu privire la importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos în profilaxia diabetului, precum şi al stopării creşterii numărului de persoane cu diabet şi a complicaţiilor afecţiunii. Diabetul zaharat este una dintre cele mai frecvente afecţiuni cronice. La fiecare 5 secunde o persoană este diagnosticată cu diabet, iar la fiecare 10 secunde o alta moare din cauza complicaţiilor acestei afecţiuni” a precizat dr. Gabriela Creţeanu, şefa Secţiei Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice de la Spitalul Judeţean Suceava, coordonatoarea Centrului Clinic de Diabet aflat în Ambulatoriul de Diabet al spitalului.
Centrul Clinic de Diabet Suceava: 31.751 de fişe ale pacienţilor cu diabet zaharat
La nivelul centrului menţionat sunt înregistrate 31.751 de fişe ale pacienţilor care suferă de diabet zaharat. Echipa de medici şi asistenţi a centrului lucrează în spiritul semnificaţiei cercului albastru, simbolului adoptat de IDF, care reprezintă, în toate culturile, viaţa şi sănătatea. „Aşa cum cercul albastru semnifică unitate, ech