Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIF Oltenia a lăsat "Biofarm" pentru "Antibiotice"

Publicat in Bursa, vineri 15 noiembrie 2013 ·

* Magda Sîrghe, Tradeville: "SIF Oltenia a ajuns la 11,3712% din acţiunile ATB"

Acţiunile cotate la Bursă ale producătorului de medicamente Antibiotice Iaşi (simbol ATB) au adus investitorilor, în perioada 11 octombrie - 13 noiembrie, cele mai mari randamente din piaţă, de 17,25% (raportat la moneda euro), potrivit unei analize a ziarului BURSA. Această creştere este cu 2,36 puncte procentuale peste cea înregistrată în intervalul 11 octombrie - 12 noiembrie, când cotaţia ATB a avansat cu 14,89%.

Diferenţa considerabilă de peste două puncte procentuale, din ultima lună, a fost practic marcată de creşterea înregistrată miercuri, pe 13 noiembrie, când acţiunile ATB atingeau un maxim de 0,56 lei/unitate.

La o distanţă de 4,28 puncte procentuale de ATB s-a aflat, în perioada analizată, cotaţia Casei de Bucovina - Club de Munte (simbol BCM), care a urcat cu 12,97%, de la 0,08 lei/unitate, pe 11 octombrie, la 0,0906 lei/unitate, pe 13 noiembrie.

Al treilea randament din perioada analizată, ca valoare, a aparţinut titlurilor iFond Financial Romania (simbol IFR), care au crescut cu 10,56%, între 11 octombrie şi 13 noiembrie, de la 146,25 lei/unitate, la 162,1 lei/unitate.

De la începutul anului, cotaţia ATB a crescut cu peste 46,4%, preţul acţiunilor la 3 ianuarie fiind de 0,3825 lei, iar pe 13 noiembrie de 0,56 lei.

Titlurile companiei farmaceutice au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare cu 0,18%, la 0,561 lei/unitate. Ieri au fost efectuate 22 tranzacţii cu 15.500 acţiuni ATB, în valoare totală de 8.676 lei.

Datorită măririi exporturilor, Antibiotice Iaşi obţine încasări care contrabalansează arieratele de pe piaţa internă, potrivit Magdei Sîrghe, analist la casa de brokeraj Tradeville. Domnia sa ne-a declarat: "Compania Antibiotice are o strategie de dezvoltare elaborată anul trecut pentru perioada 2012-2016, baz

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 33 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 23 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum o ora
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°