Care sunt limitele securităţii naţionale într-o societate democratică?
Jurnalistul Barton Gellman şi fostul şef al CIA, generalul Michael Hyden, s-au înfruntat la începutul acestei săptămâni, într-o dezbatere live pe tema cazului Edward Snowden, găzduită de Şcoala de Politici Publice de la Duke University. Jurnalistul premiat în 2008 cu Pulitzer pentru seria despre vicepreşedintele Dick Cheney din Washington Post, actualmente contributor la Time Magazine, este unul dintre cei câţiva căruia Snowden i-a vorbit direct şi care a publicat articole despre programele guvernamentale care au monitorizat în secret, timp de peste şapte ani, milioane de emailuri, apeluri telefonice şi postări online, într-un efort de combatere a terorismului. În calitate de şef al CIA până în 2009, generalul Hyden a fost unul dintre “beneficiarii” controversatelor politici de securitate. Dezbaterea, monitorizată de un profesor de la Centrul pentru media şi democraţie de la Duke, a atins punctele cele mai sensibile ale scandalului: de la nevoia de a redefini limitele accesului la informaţie în numele securităţii de stat, la limitele dreptului guvernelor de a controla viaţa privată a contribuabililor în era tehnologică pe banii lor; de la riscurile imense impuse de programele secrete asupra democraţiei, la riscurile divulgării lor asupra securitaţii internaţionale.
Pe o scenă mută, cei doi vorbitori ar fi putut fi cu uşurinţă identificaţi prin limbajul corpului. Degajat, relaxat, jurnalistul Gellman controla audienţa din priviri, aruncând doar accidental priviri interlocutorului. Scrutător şi rigid, generalul Hyden îl privea aproape non stop pe jurnalist, ca o acvilă fixând ţinta, uitând parcă de publicul numeros care îi privea pe amândoi ca într-un creuzet, de pe înălţimea de trei etaje a scării interioare de la Sanford School. Barton Gellman a încadrat cazul într-un context al pie
