Ziua de 16 noiembrie - Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România nu va trece neobservată în judeţul Maramureş, cu această ocazie fiind organizate o serie de evenimente dedicate creşterii gradului de conştientizare a importanţei conservării patrimoniului mondial cultural şi natural din România. Informaţia a fost confirmată de către directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Maramureş, Ioan Marchiş. Pentru cei care nu ştiu, judeţul Maramureş se poate lăuda cu cele 8 biserici de lemn incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, biserici care atrag anual mii de turişti. Şi care reprezintă oarecum cartea de vizită a judeţului aflat unde se agaţă harta-n cui.
În prezent, România are 10 poziţii (31 de monumente istorice şi culturale) şi 14 candidaturi pe Lista Patrimoniului Mondial, precum şi două elemente de patrimoniu imaterial pe Lista Patrimoniului Imaterial (Căluşul şi Doina), fapt care plasează România pe locul 42 din cele 122 de state semnatare ale Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural.
Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România a fost declarată prin Legea nr. 160 din 15 mai 2013, iniţiatorul acestui proiect legislativ fiind, alături de alţi 11 parlamentari, Horea Uioreanu, fost preşedinte al Comisiei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO.
UPDATE: În vederea sublinierii rolului şi importanţei patrimoniului mondial UNESCO din România şi din judeţul Maramureş, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş organizează, în colaborare cu parohiile care administrează cele 8 monumente din judeţ şi alte instituţii publice şi operatori culturali, următoarele manifestări pentru a marca Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România (16 noiembrie):
Ziua porţilor deschise la cele 8 biserici – monumente istorice din Maramureş, incluse pe Lista Monumentelor UNESCO din România: Bârsana, Budeşti, Rogoz, Plopiş, Şurdeşti, Poienil