Dacă anii din urmă au fost ai romanului, cu titluri care îşi marchează data într-o viitoare istorie a literaturii române, în prezentul editorial se poate vorbi, deja, despre o întoarcere en fanfare a poeziei. Nu-i vorbă, şi în perioada anterioară înregistraserăm o sumedenie de volume, dintre care cîteva de prim ordin; însă acum observăm un fascicol de individualităţi prinse nu numai în cîte o experienţă creativă suficientă sieşi, ci şi într-un fel de turnir al generaţiilor, formulelor şi formatelor poetice.
Printre cele mai puternice volume este cîinele ud e o salcie de Nora Iuga, autoare de o vitalitate literară invidiabilă. În timp ce „competitori“ din generaţia tînără par incapabili să formuleze un proiect de respiraţie poetică mai amplă ori să schimbe un discurs neconvingător (excepţiile confirmă regula), Nora Iuga nu oboseşte să urmărească, de la o carte la alta, lărgirea cadrului de experienţă şi expresie lirică. E aproape indiferentă tematica din cartea de faţă; importantă e problematica ei ascunsă, densitatea existenţială şi culturală a poeziilor care o compun şi care se organizează într-o suită cu intensităţi şi revelaţii.
Fiecare text poate fi citit şi înţeles fără link, întrucît are suficientă autonomie pentru ca lectorul să-l poată decupa; şi, totodată, textele pot fi resemantizate ca părţi ale unui întreg exprimabil prin toate. În cele două experienţe, a poemului şi a cărţii, Nora Iuga riscă la fel de mult. Structura deschisă a fiecărui text îi conferă valenţe diferite de semnificaţie: în cazurile-limită, un păienjeniş de posibilităţi şi virtualităţi poetice conţinute într-o secvenţă. Autoarea caută anume această structură deschisă, cu pulverizarea unui sens „dat“ şi proiecţia în semnificaţii libere de orice conformism. Violenţa detabuizării întreprinse şi aici de Nora Iuga nu e legată de utilizarea unor imagini şocante ori a
