AFACEREA ROŞIA MONTANĂ
Jurnalistul Mihai Goţiu investighează subiectul Roşia Montană de 11 ani. Primele pagini pe care le-a scris despre drama comunităţii ce-avea să fie strămutată din vatra ei au fost poveşti literare, dar, în scurt timp, şi-a dat seama că realitatea întrece cu mult ficţiunea. Astfel a început să urmărească îndeaproape oamenii, lupta lor pentru salvarea Roşiei Montane, a cărei desfăşurare era mai interesantă şi mai copleşitoare cu fiecare zi. După aceşti 11 ani în care a publicat sute de articole, reportaje, investigaţii şi interviuri, Mihai Goţiu va lansa, pe 16 noiembrie, sub egida Editurii Tact, cartea "Afacerea Roşia Montană".
"Un loc care musteşte de viaţă"
- Pentru elevul Goţiu dintr-a şaptea, Roşia Montană era o legendă, un tărâm mitic, cu vâlve şi comori ascunse. L-ai lăsat pe copilul de-atunci să scrie măcar o pagină în cartea jurnalistului de-acum?
- Sunt momente în care se regăsesc poveştile pe care le-am aflat de la un coleg de clasă din gimnaziu, Nicu Oprea, care avea bunici la Roşia Montană. Am întâlnit căutători de aur, holoangări, am văzut semnele pe care le-au lăsat în galeriile din Cârnic, am ascultat poveştile cu vâlve. Şi am întâlnit oameni cu caractere foarte puternice, foarte bine definite şi care au o aură de legendă. E o legendă a Roşiei Montane, care se construieşte în permanenţă. De fapt, am avut norocul să fiu martor al unei poveşti care va supravieţui întâmplărilor de acum.
- Îţi aminteşti prima zi în Roşia Montană?
- Da, am ajuns cu un autobuz cu scaune rigide, cu muşama pe ele, cu o spărtură în podea prin care, vară fiind, intra praful drumului. Am coborât în Gura Roşiei şi am pornit pe jos către centrul comunei. Încă mai erau camioane ale fostei exploatări de stat, care urcau spre Roşia Montană, dar nu am făcut autostopul, am mers
