Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Chioru”, cuţitarul din club Ranch, 15 ani de închisoare

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Ionel Cristinel Stancu, zis şi „Chioru”, de 35 de ani, din Şcheia, trebuie să stea la puşcărie pentru 15 ani. Aşa au stabilit magistraţii de la Curtea de Apel Suceava, care au respins apelul formulat de Stancu în urma deciziei Tribunalului Suceava de acum câteva luni. Nici această soluţie nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Chioru” a fost găsit vinovat pentru infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav, faptă comisă în Club Ranch în dimineaţa zilei de 16 aprilie 2012. Magistraţii au mai revocat şi liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de tentativă de omor deosebit de grav şi pentru care „Chioru” fusese condamnat în 2005.

Mai exact, bărbatul a fost eliberat mai repede cu trei ani şi două zile, iar odată cu noua condamnare i-a fost revocată şi liberarea de care a beneficiat. Prin contopirea tuturor pedepselor, Ionel Cristinel Stancu va avea de executat 15 ani de închisoare. El va avea de plătit şi aproape 7.000 de lei pentru spitalizarea lui Florin Lucian Şlei, dar şi cu titlu de cheltuieli judiciare.

Bătaia din club Ranch s-a petrecut doua zi de Paşte

Dosarul în care s-a pronunţat această condamnare este legat de scandalul din a doua zi de Paşte din Club Ranch, atunci când doi tineri au ajuns la spital, unul înjunghiat (Florin Lucian Şlei -31 de ani) şi un altul cu un traumatism cranio-cerebral, după ce a fost bătut cu un baston telescopic (Laurenţiu-Florin Mateiciuc - 32 de ani).

Mai mulţi indivizi au fost arestaţi la vremea respectivă, însă Stancu nu s-a aflat iniţial pe lista suspecţilor.

Ulterior, însă, în urma cercetărilor, s-a stabilit că Ionel Cristinel Stancu a făcut şi el parte dintre bătăușii implicați în acel scandal şi el ar fost cel care a dat cu cuţitul.

Din scenariul co

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 17 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 58 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 27 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°