E sigur că banii nu sunt deturnaţi de oamenii simpli, ca băiatul de 12 ani, pianist de excepţie, care a primit zilele trecute un avertisment de la fisc să plătească pentru cei 400 de lei primiţi la un spectacol.

Guvernul bate un cal mort glorios pe câmpia muncii. Este forţa de muncă. Mă rog, nu este cu totul terminată, dar e ţinută în viaţă de aparate. Şi va mai sta mult şi bine pentru că guvernul a rezolvat marea problemă a decalajului dintre salariaţi şi pensionari, promiţând că, până în 2030, vârsta de pensionare va creşte la 65 de ani şi pentru femei. O ştire care le dă fiori celor mulţi pe care valul reformei îi izbeşte până la desfigurare de marginea locului de muncă.

Este al treilea (sau al patrulea?) guvern care vine pe valul promisiunilor că va crea un milion de noi locuri de muncă. Iar guvernul Ponta pare să fi descoperit aceeaşi soluţie paradoxală: ştie să facă milionul, dar şi că imediat după aceea trebuie să-l amputeze prin restructurări.

Una dintre potecile care duc într-acolo este, paradoxal, decizia de a mări salariul minim. Această hotărâre se va aplica în două tranşe începând cu anul viitor şi chiar dacă celelalte salarii rămân îngheţate (cu două excepţii: cadrele didactice şi medicii) teoretic îi va face pe cei mai sărmani angajaţi „să trăiască (mai) bine.” Pe de altă parte, e o măsură care va creşte efortul de plăţi sociale şi fiscale al patronilor, iar aceştia avertizează că multe întreprinderi mici se vor scufunda în mlaştina insolvenţei. De altfel, în vreme ce nemulţumiţii ies în stradă să plimbe nişte placarde pe care nici nu se mai înţelege ce au scris de la un protest la altul, patronii au invadat sălile de conferinţe să se plângă, la un pişcot, că-i aşteaptă zile negre. Îi sperie bugetul care a stabilit noi taxe şi impozite mărite din ochi, fără ca finanţiştii statului să se fi consultat