„Din februare [sic!] 1958, cînd am fost pus în libertate, am încercat de nenumărate ori să obţin dreptul de ami relua activitatea literară. [...] Ştiu că am greşit; dar ştiu, de asemenea, că o greşeală nu poate trage în cumpănă toată viaţa [...] Vă voi dovedi că sînt cu totul ataşat Partidului şi Guvernului, că merit încrederea pe care vo solicit astăzi din adîncul fiinţei mele“. Aşa se încheie un memoriu trimis de Doinaş către CC al PMR, în ianuarie 1961. „Sub - semnatul, POPA Ştefan, [...] mă angajez prin prezentul să aduc la cunoştinţa organelor de securitate tot ceea ce voi cunoaşte în legătură cu intenţia sau activitatea duşmănoasă îndreptată contra regimului de democraţie populară, indiferent de persoana care o manifestă. [...] Informaţiile pe care le voi da organelor de securitate le voi semna cu numele conspirativ Andrei Golfin.“ Acesta este angajamentul olograf prin care Doinaş devenea informator al Securităţii, la 4 februarie 1958. Ambele documente sînt reproduse de tînărul cercetător George Neagoe (n. 1986) în volumulAsul de pică: Ştefan Aug. Doinaş, versiunea finală a tezei sale de doctorat, susţinută în primăvara aceasta, la Facultatea de Litere din Bucureşti.

Securitatea îl obliga la o penitenţă anevoioasă

Citit în oglindă cu declaraţia de adeziune în serviciul Securităţii, memoriul atît de patetic- implorator, redactat la trei ani după racolare, frapează. Ne-am fi aşteptat ca, odată apărut în peisaj sinistrul siamez Andrei Golfin, Doinaş să fi avut parte de o ascensiune lejeră, chiar privilegiată. Probabil aceasta a fost şi tactica poetului. George Neagoe demonstrează însă că socoteala de la Securitate nu se potriveşte cu socoteala Securităţii. Deşi delaţiunile lui fuseseră apreciate ca „materiale de valoare“, care contribuiseră la arestarea lui Haralambie Grămescu şi I. Negoiţescu, Doinaş era ţinut drastic pe tuşa editorială. Sing