Versurile unui cuplet celebru reiau pentru a celebra, la începutul anilor 1970 (prima parte a anului 1971 (1.)), emisiunile- pivot ale programului românesc de televiziune, dar mai ales o anumită idee de televiziune, cea care identifică televiziunea în primul rînd cu divertismentul şi cu informaţia. Acesta este registrul care exprimă cel mai bine, şi care nu se putea ilustra mai bine decît la televiziune, un imaginar televizual alcătuit din seriale americane, varietăţi, documentare şi anchete sociale. Cupletul interpretat de Stela Popescu şi Ştefan Bănică (cuplu foarte cunoscut în perioada anilor 1971-1978) începe cu aceste versuri:
„Cînd stăm la televizor,
Săptămîna trece-n zbor
Ştiinţă, teatru, Reflector
Sport şi music hall
Ne uităm la Ness (2.) uimiţi,
La Ţopescu, fericiţi
Stăm de parc-am fi lipiţi (3.)
Cu Pelicanol (4.)“
Aceste versuri, mărunte în sine, funcţionează precum „mitul“ lui Barthes: ele enumeră în mod explicit sau aluziv cîteva dintre emisiunile cele mai populare difuzate la televizor, şi anume serialul american de sîmbătă seara, ancheta cea mai vizionată, Reflector, programele culturale („ştiinţei“ îi revine un loc aparte după transmisiunea în direct a aselenizării din 1969, cu comentariile excelente ale lui Andrei Bacalu, descoperit cu această ocazie de Tudor Vornicu (5.)). Dar în al doilea rînd, importanţa lor este evidentă: în faţa televizorului ne petrecem timpul liber.
Televiziunea este un divertisment, ne lăsăm purtaţi de valul ei, captivaţi, nedezlipiţi de canapele, uităm de lumea reală. Or, tocmai aşa ceva nu mai putea rămîne televiziunea, ca mediu de propagandă. Dacă varietăţile rămîn un teritoriu al frivolităţii de-a lungul întregii istorii a televiziunii române, propaganda naţionalistă se va amesteca rapid şi aici, în sensul pe care Adrian Păunescu îl dădea, în 1973,
