Mesajul a fost trimis. Multumesc!

​Astra Film Sibiu a inceput pregatirile pentru editia 2014

Publicat in HotNews, vineri 15 noiembrie 2013 ·

De curând, Astra Film Festival din Sibiu și-a luat rămas bun de la participanții veniți din toată lumea și de la un public entuziast, dându-le tuturor întâlnire în octombrie 2014.

Recent încheiata ediție a Festivalului internațional de film de la Sibiu a fost declarată unanim ca fiind cea mai reușită de până acum. Experiența acumulată în decursul celor douăzeci de ani de existență și-a spus cuvântul. În cifre, succesul Festivalului s-a măsurat în zeci de premiere internaționale și naționale, sute de ore de proiecție și zeci de mii de spectatori.

În perioada imediat următoare, Festivalul va călători prin toată țara, susținând programe ”Best of Astra Film Sibiu 2013” la București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași – într-o primă etapă, iar apoi și în alte localități din țară.

Festivalul a suscitat un mare interes și în rândul profesioniștilor cinematografiei documentare internaționale, prezenți la Sibiu. Întâlnirea Festivalurilor internaționale de film, desfășurată în cadrul Astra Film Festival Sibiu, a fost un excelent prilej de a elabora proiecte comune cu festivaluri din Europa, Statele Unite și Africa de Sud, proiecte care se vor materializa în programul oficial al Astra Film Sibiu 2014.

”Pregătirea următorului festival începe încă din seara decernării premiilor, ba chiar mai devreme, în timpul Festivalului, când întâlnirile și discuțiile conturează deja programele anului viitor” – a declarat Dumitru Budrala, director-fondator al Astra Film Sibiu.

Așadar, următoarea ediție a Festivalului, care va avea loc între 13 și 19 octombrie 2014, a pornit la drum. Primele înscrieri au sosit deja pe adresa Astra Film. În lumea internațională a cinematografului documentar se vorbește în continuare despre editia festivalul din acest an și se așteaptă cu interes Astra Film Festival Sibiu 2014.

AFF Sibiu a fost iniți

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 3 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°