Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culoar deschis pentru Secția de Oncologie

Publicat in Ceahlaul, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

* „Ne doream această extindere și am așteptat câțiva ani buni”, a declarat dr. Doinița Gavrilescu Vararu, șefa secției Oncologie din SJU Neamț. După mutările mai multor secții din Spitalul Județean de Urgenţă Neamț, a venit și rândul celor de la Secția de Oncologie să spere că vor putea să-și vadă visul cu ochii. Medicii de aici au aspirații, am putea spune mari, dar la o scurtă analiză le poți numi cu ușurință umane. Secția a primit de curând spațiul în care a funcționat Dermatologia, iar acum este momentul oportun pentru a transforma locul într-unul în care, atât pacientul, cât și medicul să simtă că se întâlnesc într-un cadru îngăduitor, comod. O normalitate care nu poate funcționa cu paturi ruginite, pereți scorojiți și mobilier vechi. „Ne doream această extindere și am așteptat câțiva ani buni. Acum avem oportunitatea de a transorma spațiul nou într-unul în care să putem oferi servicii de calitate pacienților”, a declarat dr. Doinița Gavrilescu Vararu, șefa secției Oncologie din SJU Neamț. „Mănușa” primită de secția Oncologie se potrivește perfect. Medicii de aici știu ce au de făcut, sunt determinați și cred că dacă realizează ceea ce și-au propus vor avea de ce să iasă în față și să spună că pacienții de aici sunt tratați mai bine. „În primul rând vrem să aducem serviciile din Policlinică în spațiul nou. Vrem ca pacienții noștri să fie tratați într-un singur loc. Ne dorim să mai eliberăm puțin și saloanele în care ne tratăm pacienții acum. Vom reuși să reducem numărul de internări continuue și nu în ultimul rând putem crea un spațiu în care să oferim un minim de confort”, a adăugat dr. Vararu. Năzuințele medicilor sunt îngrădite deocamdată de lipsa banilor. Pentru început au apărut câțiva oameni care au înțeles că e nevoie de ajutor, că e nevoie de un braț pentru sprijin. „Din păcate nu e suficient. În locul nou se vor face igienizări, vrem să aducem fotolii p

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat, într-un parc acvatic de lângă Detroit

News.ro acum o ora
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seara, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 34 minute
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Tânără însărcinată, bătută de iubit într-o parcare din Ploiești. Femeia a ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Doi jandarmi aflați în timpul liber au intervenit sâmbătă noapte pentru a salva o tânără însărcinată care era bătută de iubit într-o parcare din municipiul Ploieşti. Jandarmii au fost alertați de ţipetele femeii. ”O noapte de sâmbătă, una de timp li

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba afirmă că summitul pentru pace din Elveția reflectă poziţia Kievului

G4Media acum 38 minute
Conform ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba, comunicatul final al summitului pentru pace în Ucraina a luat în considerare poziţia Kievului, transmite Reuters duminică, conform Agerpres. La evenimentul găzduit timp de două zile la Buergens

Armata israeliană anunţă pauze tactice zilnice în Gaza, pentru a permite accesul ajutoarelor în enclavă

News.ro acum 36 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că va face pauze tactice zilnice în activitatea militară în anumite părţi din sudul Gazei, pentru a permite circulaţiac ajutoarelor în enclavă, unde organizaţiile internaţionale de ajutor au avertizat despre o cr

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum 3 ore
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Documentele de care avem nevoie pentru a ieși din România cu un minor. Precizările Poliției de Frontieră

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiștii de Frontieră vin cu unele precizări legate de ieşirea din România cu un copil, având în vedere că se apropie vacanţa de vară şi în această perioadă tot mai mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara ţării. În acest an, Poliția d

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum 3 ore
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

15°/30°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°