Un avocat din Baroul Bota se plânge că este hărţuit de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Arestat luni sub acuzaţia că nu a respectat anumite interdicţii care i-au fost impuse, Ionel Marian Jurgiu, de 40 de ani, decan al Baroului Bota din Botoşani, a fost eliberat cu ocazia recursului care s-a judecat miercuri la Tribunalul Suceava.
Din libertate, Jurgiu a mărturisit că tot ceea ce i se întâmplă are legătură cu procurorul care anchetează acest caz. „În recurs s-a dovedit că totul este un abuz. Sunt hărţuit de un procuror care are ceva personal cu mine. Totul pleacă de la plângerile pe care le-am făcut împotriva acestui procuror. Altfel cum se poate explica faptul că doar eu şi domnul Bota avem interdicţii, iar pentru celelalte persoane cercetate în cauză au fost ridicate toate restricţiile”, a spus Ionel Marian Jurgiu.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava spun că aceste afirmaţii nu au nici o bază reală, iar libertatea de a depune plângeri o are orice persoană anchetată. „Totul s-a făcut procedural în acest dosar”, a fost concluzia reprezentanţilor Ministerului Public.
De ce a stat Jurgiu în arest două zile
Pe parcursul anchetei, împotriva lui Ionel Marian Jurgiu s-a stabilit interdicţia de a părăsi ţara, dar şi interdicţia de a lua legătura sau a se întâlni cu ceilalţi avocaţi Bota învinuiţi în acelaşi dosar.
Marţea trecută, Ionel Marian Jurgiu a stat mai multe ore la aceeaşi masă a unui restaurant din centrul municipiului Suceava, situat la câteva zeci de metri de clădirea Parchetelor, cu trei dintre avocaţii în cauză, fiind văzut chiar de procurorul de caz, care venise în local să bea o cafea.
Procurorul a cerut imaginile surprinse de camerele video ale respectivului local, i-a chemat la audieri pe cei trei avocaţi cu care Jurgiu a fost văzut la masă, avocaţi față de care nu e