Prinţul Charles al Marii Britanii este tot mai legat de România. După ce şi-a cumpărat câteva case prin inima Transilvaniei, îşi îndreaptă atenţia şi către Banat: a fost atât de fascinat de un artist din Timişoara, că i-a inclus opera în colecţia sa personală de tablouri.
"O pictură cu păuni şi cu un Cadillac retro" a fost pânza care l-a fascinat pe moştenitorul coroanei britanice. Tabloul, care valorează aproximativ 10.000 de euro, este semnat de Gheorghe Fikl, un artist român originar din Banat. Acesta fost invitat, astă vară, să prezinte o expoziţie la Archita, în judeţul Mureş, unde Prinţul Charles este pe cale să facă următoarea achiziţie.
Tabloul “O pictură cu păuni şi cu un Cadillac retro” i-a plăcut Prinţului Charles la nebunie
"Arhiducele Andreas von Habsburg-Lothringen a fost cel care m-a găsit şi m-a propus pentru această expoziţie. Au fost trei săli pline cu lucrările mele. Charles a ales câteva din tablouri, urmând să se oprească la unul dintre ele", a povestit pictorul român. Moştenitorul tronului Regatului Unit al Marii Britanii s-a decis greu.
Nu de alta, dar este un fin cunoscător al artelor, fiind absolvent al unei facultăţi de profil şi chiar pictor în timpul liber. Zilele trecute, a venit şi răspunsul. Gheorghe Fikl a primit o scrisoare din partea Casei Regale Britanice, prin care a fost înştiinţat că prinţul a ales lucrarea numită "White Cadillac, Peacock and Gold Curtain".
"Este un tablou mare, are 136 x 218 cm. Este o mare onoare pentru mine să ştiu că lucrările mele au ajuns în colecţiile private ale Prinţului Charles. De acum sper să se deschidă noi orizonturi. Practic e un alt nivel. De regulă nu ştiu cine cumpără lucrările mele, nu ştiu prin ce colecţii particulare sunt", a mărturisit Gheorghe Fikl.
Prinţul are 10 case în România
Prinţul Charles are, astăzi, nu mai puţin de ze