In Franța si Belgia, unde sistemul juridic e cel mai apropiat istoric si functional de cel din Romania si Moldova, procurorul-general este un magistrat, așa cum sint magistrați si diferiti procurori de rang inferior care formează structurile parchetului si care reprezintă statul in procese.
Procurorii și magistrații în general sint independenti de puterea politica, ba chiar nu au dreptul sa intervină in activități si dezbateri politice. Nu au dreptul sa fie membri ai vreunui partid si nici sa participe la reuniuni politice.
Împreuna cu judecătorii, de care sint insa despărțiți, procurorii formează așadar grupul --teoretic total apolitic-- al magistraturii. Echilibrul intre procurori si judecători e complex si a fost rodat de-a lungul multor decenii de exercitarea democratica a justiției independente. Astfel, pentru a da cazul Belgiei, un procuror poate ordona deschiderea unei anchete, insa pentru o perchezitie va avea nevoie de un mandat judecatoresc.
La fel, un judecător poate deschide un proces, insa in cazul unor delicte minore procurorul poate superviza o mediere penală, prin care victima si fantasmele ajung la o înțelegere in afara tribunalului punând capăt procesului, indiferent de avizul judecatorului.
Ideea centrală este insa ca procurorii si judecătorii se țin cu totul in afara sferei politicului.
Ideea ca o anumită magistratură ar trebui sa-i revină opoziției iar o alta puterii, printr-un soi de târguială între partide, este nu doar străină, dar in contradictie totala cu spiritul corpului magistraturii.
Numirea procurorului general trebuie sa fie, practic peste tot, aprobată si semnată de șeful statului (in Belgia de către rege). Procurorii sint in general, de la o tara la alta, numiti de Consiliul Superior al Magistraturii, care este in același timp singurul organ ce