Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nichita îl vrea tot pe Ghercă la conducerea noii companii de transport

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Joaca de-a concursul: directorul defunctei regii RATP va fi director la compania CTP. Cum Ghercă

a condus RATP din 2005, viitorul şef al CTP trebuie să aibă experienţă în conducere de 8 ani.

Clona Regiei Autonome de Trans­port Public ar putea fi condusă de acelaşi director care a administrat în ultimii ani şi activitatea de la RATP. Maricel Ghercă, directorul regiei, este principalul favorit pentru a conduce societatea Compania de Transport Public Iaşi, recent înfiinţată pentru a „transforma“ transportul comun din oraş. Compania va prelua toată activitatea RATP-ului, inclusiv majoritatea angajaţilor şi, se pare, şi structura de conducere. Primarul Gheorghe Nichita l-a nominalizat ieri pe Ghercă ca fiind cel mai bun candidat pentru funcţia de director general la noua companie. „Deocamdată, eu am mers pe cei care sunt în sistem şi pe care îi cunosc. Nu am făcut experimente să aduc oameni din afară şi care nu au lucrat în sistem pentru că atunci poţi să bulversezi foarte mult. Cred că Ghercă poate prelua noua companie fără nicio pro­blemă, este un om echilibrat, un om responabil, un bun tehnician. Sigur aş vrea de la el mai multă fermitate, la capitolul acesta suferă. Dar punând în balanţă celelalte calităţi şi comparând anumite lucruri care nu funcţionează, cred că poate să pornească această unitate să funcţioneze mai bine decât cea veche“, a declarat Nichita.

Experienţa de minimum opt ani în conducere

Maricel Ghercă se mulează perfect pe condiţiile de participare la concursul care va fi organizat săptămâna viitoare pentru funcţia de director general. Con­siliul de Adminsitraţie a demarat se­lecţia candidaţilor şi aşteaptă dosarele până pe 18 noiembrie. Noul director va fi ales prin desemnare directă, după sus­ţinerea unui interviu. Cele mai restrictive condiţii se referă la vechimea de minimum zece ani, dar mai ales la experienţa de minimum o

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 25 minute
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 25 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum 55 minute
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia/ Specialiştii l-au neutralizat în condiţii de siguranţă

News.ro acum o ora
Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, care provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia, de echipajul unei nave civile. Specialiştii au intervenit pentru extragerea şi neutralizarea

Norvegia nu va mai acorda azil automat tuturor refugiaților din Ucraina

HotNews acum o ora
Dosarele refugiaților din vestul Ucrainei, zonă considerată sigură, pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, conform Agerpres care citează AFP. După începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorit

BREAKING Deficitul bugetar a ajuns la 4,57% din PIB după primele opt luni din an

G4Media acum 2 ore
Deficitul bugetar al României, adică diferența între venituri și cheltuieli, a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni din an, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos produ

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie

Mediafax acum o ora
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea l

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 59 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

24°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°