Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deplasare cu banii din fanshop » Rapidiştii au ajuns la Suceava, etapa trecută, cu ajutorul suporterilor

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Giuleştenii nu au avut bani pentru drumul la Suceava, pentru meciul împotriva celor de la Rapid Suceava, de etapa trecută, şi au folosit încasările de la magazinul suporterilor pentru a plăti autocarul

Cu toate că echipa de sub Grant are un nou acţionariat după venirile lui Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu, în club nu a intrat nici un ban din partea celor doi, iar acesta s-a susţinut pînă în prezent cu banii primiţi de la LPF, în vară, adică 200.000 de euro. Pe lîngă această sumă, clubul a mai trăit din vînzările de bilete, fanshop şi contractele de sponsorizare încheiate cu Domeniile Sîmbureşti şi Regata.

Aceste sume s-au risipit, iar clubul a ajuns în situaţia de a nu avea bani pentru deplasarea din etapa trecută, de la Suceava, pentru meciul cu Rapid Suceava, încheiat cu scorul de 2-2. Oficialii clubului au apelat la varianta de urgenţă şi au ridicat toate încasările magazinului pentru suporteri de la stadionul Giuleşti din săptămîna premergătoare meciului spre a putea acoperi costurile drumului.

Sărtămîna viitoare e decisivă pentru viitorul clubului. Luni, pe 18 noiembrie, va avea loc adunarea creditorilor, iar dosarul Rapidului va ajunge pe masa judecătorilor vineri, pe 22 noiembrie, zi în care ar trebui să se dea o decizie finală în privinţa insolvenţei.

4 milioane de euro reprezintă suma datoriilor Rapidului în prezent

Fanii vor putea da bani

Directorul de imagine al clubului din Grant, Lucian Ionescu, a venit cu o propunere inedită pentru un club de fotbal. Oficialul din Giuleşti i-a anunţat pe suporteri că în curînd va deschide un cont unde oricine va putea depune bani pentru a ajuta Rapidul: "Un cont transparent care să poată fi verificat de orice depunător, dar un cont în care să nu poată umbla nimeni pînă la o anumită perioadă. Încă mai cred că noi putem salva Rapidul. E momen

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 5 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°