Pe 16 noiembrie 1922, New York Times anunța că Partidul Comunist al Întregii Rusii condamnă teoriile lui Albert Einstein drept “burgheze” și “periculoase”, ca “reacționare prin natură” și “contra-revoluționare prin idei”. Sentința, o adevărată excomunicare, fusese însoțită de un Raport al unui profesor pe nume Timiriazev, în care era analizată compatibilitatea teoriilor lui Einstein cu materialismul dialectic. Verdictul a fost univoc: crima de “idealism”!
Să nu ne imaginăm însă că bolșevicii, proaspăt instalați la cârma destinelor Rusiei, s-au trezit pur și simplu, peste noapte, cu un puseu inexplicabil de ură la adresa celebrului fizician. Există o istorie foarte interesantă a acestei relații între ideologia marxistă și teoriile lui Einstein, o întreagă preocupare intelectuală legată de eventuale concordanțe între cele două sisteme de gândire. Prin anii ’20 circulau deja cel puțin 3 viziuni marxiste cu privire la Einstein. Un prim grup, reprezentat de A. Goltsman, recomanda cărturarilor marxiști să mai aștepte puțin evoluțiile viitoare în fizică înainte de a trece la evaluări sistematice asupra gândirii științifice a lui Einstein. Al doilea grup, condus de acest fizician A. K. Timiriazev, nu s-a ferit încă de la bun început să proclame faptul că teoria relativității este profund incompatibilă cu materialismul dialectic și, pe cale de consecință, străină adevăratei științe (pentru acest grup, Faraday și Maxwell erau adevărații guru ai științei moderne, nu Einstein!). Al treilea grup, reprezentat de S. Semkovskii și B. M. Hessen, susținea compatibilitatea totală a teoriei lui Einstein cu materialismul dialectic.
Încă din 1921, Academia de Științe Rusă înființase Comisia pentru Istoria Științei, ceea ce a fost în realitate primul centru non-marxist privind studierea istoriei științei și, cu siguranță, cea mai productivă instituție sovietică în acest dome